Obama: SUA sunt mai puternice, mai sigure şi mai respectate decât în urmă cu patru ani

Preşedintele Barack Obama a afirmat miercuri că Statele Unite sunt în prezent "mai puternice, mai în siguranţă şi mai respectate" decât în urmă cu patru ani, apărându-şi bilanţul în materie de politică externă cu mai puţin de şase luni înainte de a-şi pune mandantul în joc.
Economica.net - J, 24 mai 2012, 10:19
Obama: SUA sunt mai puternice, mai sigure şi mai respectate decât în urmă cu patru ani

Adresându-se celor aproximativ 1.000 de elevi ai şcolii aviatice din Colorado Springs (Colorado, vest), absolvenţi după patru ani de studii, Obama le-a spus că la momentul admiterii lor situaţia era marcată de „mari dificultăţi pentru ţară”.

„Forţele noastre erau implicate în două războaie. Al-Qaida, care ne-a atacat la 11 septembrie, era retrasă în ascunzători. Numeroşi aliaţi ai noştri erau hărţuiţi, iar locul nostru în lume avea de suferit. Economia noastră era în cea mai gravă recesiune de la Marea Depresie” din anii ’30, a amintit Obama, adăugând că „au fost mulţi cei care s-au întrebat dacă Statele Unite mai sunt capabile să conducă lumea”.

„În prezent, intraţi într-o lume diferită. Sunteţi prima promoţie din ultimii nouă ani care ajunge într-o lume în care niciun american nu mai luptă în Irak. Pentru prima dată în vieţile voastre, Osama ben Laden nu mai este o ameninţare pentru ţara noastră. Am împins Al-Qaida pe calea înfrângerii. Şi sunteţi primii absolvenţi care pot să vadă clar cum vom pune capăt războiului din Afganistan”, a adăugat el.

„Peste tot în lume, Statele Unite arată încă o dată calea”, a asigurat preşedintele, evocând în special „demnitatea şi libertatea” în lume.

„Graţie acestor progrese, Statele Unite suscită noi sentimente”, a adăugat el. Şi chiar dacă scena internaţională „nu este un concurs de popularitate”, „modul în care suntem văzuţi în lume are consecinţe asupra securităţii noastre naţionale, asupra vieţilor voastre”.

„Astăzi, putem afirma cu încredere şi mândrie că Statele Unite sunt cele mai puternice, cele mai sigure şi cele mai respectate din lume”, a adăugat preşedintele, candidat la propria succesiune la 6 noiembrie, declarându-se convins că „Statele Unite sunt excepţionale”.

Te-ar mai putea interesa și
MIPE finanțeză cu aproape 300 de milioane de euro 28 de proiecte pentru creșterea eficienței energetice a 14.800 de gospodării
MIPE finanțeză cu aproape 300 de milioane de euro 28 de proiecte pentru creșterea eficienței energetice a 14.800 de gospodării
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a admis la finanţare 28 de proiecte depuse de operatorii economici, în valoare de aproximativ 300 de milioane de euro, prin care va fi asigurată......
Automobile Dacia anunță un nou program de plecări voluntare. Compensații de până la 200.000 de lei, de persoană
Automobile Dacia anunță un nou program de plecări voluntare. Compensații de până la 200.000 de lei, de persoană
Producătorul Automobile Dacia și-a anunțat angajații că a demarat un nou program de plecări voluntare prin care aceștia ...
Nazare (BNR): Construcția de autostrăzi se reflectă ca cheltuială în deficit. De aia sunt blocaje pe Autostrada Moldovei. Ministerul Economiei cu Ministerul Finanţelor trebuie aduse împreună
Nazare (BNR): Construcția de autostrăzi se reflectă ca cheltuială în deficit. De aia sunt blocaje pe Autostrada Moldovei. ...
Autostrăzile se reflectă ca cheltuială atât în datoria publică, cât şi în deficit, iar dacă erau gestionate prin ...
Mark Rutte propune în mod oficial alocarea a 5% din PIB-ul statelor NATO pentru apărare, din care 3,5% să fie exclusiv pentru cheltuieli militare
Mark Rutte propune în mod oficial alocarea a 5% din PIB-ul statelor NATO pentru apărare, din care 3,5% să fie exclusiv ...
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus joi oficial ca liderii statelor membre ale Alianţei să accepte la summitul ...