Obama va lua cuvântul în prima zi a Adunării Generale a ONU
În pofida blocajului din Consiliul de Securitate cu privire la Siria, din cauza opoziţiei Beijingului şi Moscovei în privinţa sancţiunilor împotriva Damascului, conflictului sirian ar trebui să fie discutat pe larg la lucrările Adunării Generale, la fel ca ambiţiile nucleare ale Iranului şi escaladarea violenţelor în lumea musulmană din cauza unui film islamofob.
La rândul său, preşedintele francez François Hollande, care se va afla pentru prima dată la tribuna ONU din New York după alegerile din 6 mai, ar urma să ceară mobilizarea unei forţe africane în Mali, care să ajute la combaterea islamiştilor înarmaţi ce controlează nordul ţării.
În discursul său de la ora 10.10 (17.10 ora României), Obama va menţiona violenţele generate în lumea arabo-musulmană de un film islamofob produs în Statele Unite, ambiţiile nucleare ale Iranului şi războiul civil din Siria.
„Preşedintele va spune clar că noi respingem opiniile (prezentate) în înregistrarea video care au şocat lumea musulmană, subliniind că violenţa nu este niciodată acceptabilă”, şi va reafirma că Iranul „nu trebuie autorizat să dezvolte o armă nucleară”, a afirmat purtătorul său de cuvânt, Jay Carney.
Contrar anilor precedenţi, Obama, care se va întoarce la Washington în cursul după-amiezii, nu va avea întrevederi bilaterale cu liderii lumii, această misiune fiindu-i încredinţată secretarului de Stat Hillary Clinton, prezentă toată săptămâna la New York.
Încă de luni, pesimismul trimisului special al ONU şi al Ligii Arabe în Siria, Lakhdar Brahimi, şi o diatribă a preşedintelui iranian în privinţa sancţiunilor au plasat aceste dosare în centrul discuţiilor de la New York.
Peste 120 de şefi de stat, premieri şi miniştri sunt aşteptaţi la New York, la cea de-a 67-a sesiune a Adunării Generale.