Obezitatea costă economia mondială 2.000 de miliarde de dolari pe an
Potrivit acestui studiu, aproximativ 2,1 miliarde de persoane, sau circa 30% din populaţia globului, sunt supraponderale sau obeze. În aceste condiţii, obezitatea este una din primele trei probleme sociale ale lumii, după fumat şi violenţa armată, scrie Agerpres.
‘Obezitatea este o problemă economică majoră la nivel global provocată de o multitudine de factori. Numai impactul obezităţii asupra sistemelor de sănătate este unul cuprins între 2 şi 7% din cheltuielile totale cu sănătatea în ţările dezvoltate. Aceasta nu include însă şi costurile cu tratarea afecţiunilor asociate cu obezitatea, care potrivit unor estimări majorează nota de plată la 20% din cheltuielile totale cu sănătatea. În plus, există dovezi că productivitatea angajaţilor este afectată de obezitate, ceea ce subminează competitivitatea companiilor’, susţin autorii studiului.
McKinsey avertizează că dacă trendul actual continuă aproape jumătate din populaţia adultă a lumii va fi supraponderală sau obeză în 2030.
Pentru combaterea obezităţii, McKinsey recomandă o serie de măsuri precum introducerea de mese sănătoase în şcoli şi la locul de muncă, creşterea numărului orelor de educaţie fizică în şcoli şi investiţii în educaţia părinţilor.