Obiectivele de mediu ale UE, ”dificil” de atins până în 2030 – AEM

Agenţia Europeană de Mediu (AEM) consideră, într-un raport publicat luni, că este "dificil" ca cele 27 de state membre să îndeplinească ambiţiile climatice ale Uniunii Europene (UE) până în 2030, în special în ceea ce priveşte consumul de energie şi agricultura ecologică, transmite AFP.
AGERPRES - lun, 18 dec. 2023, 12:14
Obiectivele de mediu ale UE, ''dificil'' de atins până în 2030 - AEM

„Potrivit analizei AEM, este posibil ca UE să nu îşi atingă majoritatea obiectivelor până în 2030”, a sintetizat într-un comunicat agenţia cu sediul la Copenhaga.

Spre exemplu, potrivit AEM, este „foarte puţin probabil” ca UE să reuşească să îşi diminueze consumul de energie în măsura propusă (992,5 milioane de tone echivalent petrol).

Pentru a atinge acest obiectiv în „2030, ritmul mediu anual de reducere observat în ultimii zece ani va trebui să fie de trei ori mai rapid”, a estimat ea.

În plus, atingerea unei cote de 42,5% de energii regenerabile în cadrul consumului global este considerată „puţin probabilă”.

Pe de altă parte, este „fără îndoială, probabil” ca obiectivul de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră să fie atins până în 2030, a notat AEM.

Raportul, care îşi propune să fie actualizat anual, evaluează progresele înregistrate de ţările membre în raport cu cele 28 de obiective ale Programului de Acţiune pentru Mediu al UE, ce acoperă perioada 2021-2030.

Potrivit textului, este „foarte puţin probabil” ca 25% din terenurile agricole să fie cultivate conform criteriilor agriculturii ecologice.

„Pentru a accelera progresele, statele membre trebuie să aplice mai mult legile existente, să ia măsuri suplimentare şi să integreze clima şi mediul în alte domenii politice”, a insistat instituţia.

O veste bună, însă: este „foarte probabil” ca UE să reuşească să reducă cu 55% numărul de decese premature asociate cu poluarea aerului.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...