Obiectivul de 70% vaccinaţi la nivel global la jumătatea lui 2022 s-ar putea să nu fie atins – BM

Obiectivul de a vaccina 70% din populaţia lumii împotriva COVID-19 până la jumătatea anului viitor s-ar putea să nu fie atins, a afirmat joi o responsabilă a Băncii Mondiale, notează AFP.
AGERPRES - vin, 17 dec. 2021, 09:45
Obiectivul de 70% vaccinaţi la nivel global la jumătatea lui 2022 s-ar putea să nu fie atins - BM

„În acest stadiu, nu este clar că acest obiectiv va fi atins”, a declarat Mamta Murthi, vicepreşedinte pentru dezvoltare umană la Banca Mondială, în cadrul unei videoconferinţe de presă.

„Desigur, achiziţionarea şi dezvoltarea vaccinurilor s-ar putea accelera până la jumătatea anului viitor”, a adăugat ea.

În prezent, mai puţin de jumătate din populaţia lumii (44,95%) este vaccinată, potrivit datelor compilate şi publicate de organizaţiile internaţionale.

Dar inegalităţile sunt uriaşe, cu 67,45% dintre vaccinaţi în ţările bogate, faţă de doar 4,36% în ţările sărace, mai ales în Africa.

Pragul de 70% este considerat esenţial pentru controlul pandemiei. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a deplâns recent că acest prag ar putea fi atins în Africa abia în 2024, în ritmul actual al vaccinărilor.

Banca Mondială consacră în prezent 20 de miliarde de dolari pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să finanţeze achiziţia de vaccinuri şi să-şi consolideze sistemele de sănătate, după un pachet iniţial de 10 miliarde de dolari care a fost distribuit chiar la începutul pandemiei, a reamintit vicepreşedintele instituţiei.

„Aproximativ 100 de milioane de doze de vaccin au fost livrate datorită finanţării de la Banca Mondială”, a precizat Mamta Murthi, şi „circa 300 de milioane de doze (suplimentare) de vaccin (…) sunt sub contract”.

Ea a ţinut să sublinieze şi reticenţa la vaccin în ţările în curs de dezvoltare: „Există reticenţă la vaccin. Nu trebuie să o subestimăm”.

„Dar asta se poate rezolva şi multe ţări o fac”, a adăugat ea, „şi acest lucru nu ar trebui folosit ca un motiv pentru a nu accelera livrarea vaccinurilor şi (…) a nu asigura un acces echitabil la vaccinuri”.

Te-ar mai putea interesa și
Senatorii americani au început duminică dezbaterile la proiectul de lege bugetară al lui Trump
Senatorii americani au început duminică dezbaterile la proiectul de lege bugetară al lui Trump
Senatorii americani au început duminică dezbaterile la mega-proiectul de lege bugetară dorită de Donald Trump, înainte de votul final, care ar putea avea loc luni, scriu AFP și Agerpres. ...
Elon Musk susține că Tesla a livrat prima mașină care s-a deplasat singură de la fabrică direct la client
Elon Musk susține că Tesla a livrat prima mașină care s-a deplasat singură de la fabrică direct la client
Șeful producătorului american de mașini electrice Tesla, Elon Musk, a anunțat pe rețeaua X, deținută tot de el, că ...
Veniturile Turciei din turism internațional au crescut cu 6%, la 9,4 miliarde de dolari
Veniturile Turciei din turism internațional au crescut cu 6%, la 9,4 miliarde de dolari
Veniturile Turciei din turismul internațional au crescut cu 6% în primul trimestru din acest an, la 9,4 miliarde de dolari, ...
Ucraina va părăsi Convenția de la Ottawa, care interzice utilizarea, depozitarea și producerea de mine antipersonal
Ucraina va părăsi Convenția de la Ottawa, care interzice utilizarea, depozitarea și producerea de mine antipersonal
Președintele Volodimir Zelenski a semnat un decret prin care Ucraina va părăsi așa-numita Convenție de la Ottawa, un ...