Obiectivul strategic al Serbiei este de a deveni parte a Uniunii Europene – premierul sârb
Vucic a făcut declaraţia respectivă duminică seara, în cadrul unei recepţii organizate în onoarea vicecancelarului german şi ministru al economiei Sigmar Gabriel, care a subliniat că Serbia a întreprins paşi curajoşi în domeniul economiei şi aderării la UE.
”Obiectivul nostru strategic, politic şi economic este de a adera la UE, şi nu vom renunţa la el. Vom face tot ce este mai bine în vederea unei apropieri cu UE, iar restul va depinde de dumneavoastră. Este decizia dumneavoastră dacă veţi accepta sau nu Serbia”, a declarat Vucic.
Premierul sârb a subliniat că ţara sa va face tot ce se poate pentru a-şi ameliora mediul de afaceri. În opinia sa, cetăţenii Serbiei vor suporta reformele dificile din moment ce ei ştiu că ele vor fi în folosul ţării.
Sigmar Gabriel, care a sosit la Belgrad cu o delegaţie economică, a afirmat că Germania susţine Serbia pe calea sa spre UE şi că se va strădui să faciliteze calea Serbiei către UE.
”Promit că guvernul german va continua să facă tot ce se poate pentru a vă susţine pe calea dumneavoastră şi va face uz de toate instrumentele şi posibilităţile pentru impulsionarea relaţiilor noastre”, a declarat Sigmar Gabriel.
El a subliniat importanţa cooperării economice şi şi-a exprimat speranţa că aceasta va fi promovată în cursul vizitei, anunţând că va fi înfiinţată o Cameră de Comerţ germano-sârbă.
La recepţia organizată în onoarea vicecancelarului german au fost prezenţi, de asemenea, preşedinţa parlamentului sârb, Maja Gojkovic, miniştri, membri ai corpului diplomatic, politicieni, personalităţi din domeniul culturii, precum şi numeroşi oameni de afaceri.