UPDATE Obligaţiunile Bucureştiului s-au vândut la dobânzi între 2,8 şi 5,1%. Vor fi listate la Bursă

Oferta de obligaţiuni emise de municipiul Bucureştiului, în valoare de peste 2,2 miliarde de lei, s-a derulat pe patru tranşe, cu tot atâtea scadenţe: de la trei ani, unde s-a adjudecat o dobândă de 2,8%, până la 10 ani, segment pe care dobânda a ajuns la 5,1%. Tranzacţiile au fost raportate la Bursă, unde titlurile vor putea fi accesibile pentru marii investitori, inclusiv fondurile mutuale, iar prin acestea şi pentru investitorii mici.
Adrian N. Ionescu - mie, 29 apr. 2015, 10:54
UPDATE Obligaţiunile Bucureştiului s-au vândut la dobânzi între 2,8 şi 5,1%. Vor fi listate la Bursă

Oferta de obligaţiuni ale Capitalei de 2,22 miliarde de lei a fost segmentată pe patru scadenţe începând de la trei ani (maturitate în 2018), pentru care dobânda este de 2,8%, la cinci ani cu dobânda de 3,58%, la şapte ani, cu dobânda de 4,43% şi pe 10 ani cu dobânda de 5,1&, potrivit unor surse apropiate ofertei.

 Oferta a fost împărţită în patru tranşe egale de câte 55.000 de titluri, pentru fiecare dintre scadenţele prevăzute. Fiecare obligaţiune are o valoare nominală de 10.000 lei.

Plaja de rate ale dobânzilor obligaţiunilor capitalei oferă un indiciu despre ritmul creşterii dobânzilor la leu în general, ca şi despre costul împrumuturilor României, având în vedere că rating-urile Bucureştiului sunt apropiate de cele ale ţării.

Miercuri a avut loc formal tranzacţia dintre subscriitori obligaţiunilor Bucureşti şi emitent, prin intermediarii emisiunii şi prin sistemul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Astfel, prin sistemul  BVB au fost trecute 133 de tranzacţii cu 222.010 de obligaţiuni Bucureşti, în valoare de peste 2,220 miliarde de lei (peste 504,2 milioane de lei).

Decontările vor avea loc în 4 mai. Pe 6 mai, obligaţiunile vor fi listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), sub simbolurile PMB18, PMB20, PMB22, PMB25, câte unul pentru fiecare scadenţă.

Este cea mai mare ofertă de obligaţiuni din ultimii 10 ani, cu excepţia  emisiunilor de titluri de stat facute de Trezorerie, s-a derulat sub forma plasamentulu iprivat, a început luni 27 aprilie, la ora 10.00, s-a închis marţi la ora 13 şi a fost intermediată de brokerii de la Raiffeisen Bank, Nomura si BT Securities.

Te-ar mai putea interesa și
MIPE a lansat două apeluri de finanțare pentru persoanele cu dizabilități în valoare de 111 milioane de euro
MIPE a lansat două apeluri de finanțare pentru persoanele cu dizabilități în valoare de 111 milioane de euro
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a lansat două apeluri de finanţare, unul în valoare de 97 de milioane de euro destinat dotării şi operaţionalizării centrelor de zi pentru......
Soluția pentru lucrările de captare a pârâului Corund, care a inundat Salina Praid, a fost stabilită – Instituția Prefectului Harghita
Soluția pentru lucrările de captare a pârâului Corund, care a inundat Salina Praid, a fost stabilită – Instituția ...
Soluţia tehnică pentru execuţia, în regim de urgenţă, a lucrărilor de captare şi tranzitare a pârâului Corund, ...
Bursa de cereale de la Chicago lansează un nou contract pentru grâul din zona Mării Negre. în care menționează explicit Portul Constanța
Bursa de cereale de la Chicago lansează un nou contract pentru grâul din zona Mării Negre. în care menționează explicit ...
Bursa de la Chicago CME, cea mai mare bursă futures din lume, listează un nou contract de tranzacționare pentru grâul ...
Nicușor Dan: În momentul în care va fi un agreement şi pe programul Guvernului şi pe componenţa lui o să fac o desemnare de prim-ministru
Nicușor Dan: În momentul în care va fi un agreement şi pe programul Guvernului şi pe componenţa lui o să fac o desemnare ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, luni, că estimează că în două săptămâni se va forma Guvernul, precizând că ...