Obligativitatea marcării de către stat a tuturor obiectelor din metal preţios va crea probleme juridice majore – patronate
‘Patronatele nu sunt împotriva modificării OUG nr. 190/ 2000, dar nu pot accepta nişte modificări care nu ţin cont de realităţile socio-economice şi constituţionale din prezent. Nu sunt împotriva marcării obligatorii, dar nu pot accepta marcarea obligatorie cu marca de stat în lipsa unei plus valori şi a unor garanţii acordate şi asumate real de prestatorul acestei marcări, ANPC (…) Proiectul propus încalcă principiul constituţional privind separarea puterilor în stat. Acest proiect va crea probleme juridice majore şi
atrage, cu siguranţă, riscul de infringement asupra României şi va motiva mulţi operatori să-şi mute sediile în alte ţări sau să emigreze’, se arată în scrisoarea deschisă.
Potrivit patronatelor din domeniu, statul nu acordă garanţie pentru marcarea cu marca de stat şi nu îşi asumă răspunderea faţă de consumator. În plus, preţul final va creşte iar costurile vor fi suportate de consumator.
‘Statul nu acordă garanţie pentru marcarea cu marca de stat şi nu îşi asumă răspunderea faţă de consumator. Cea de-a treia marcare impusă de ANPC va duce la majorarea preţului final, iar costurile cu această marcare sunt suportate de consumator. Consumatorii vor fi obligaţi să îşi declare bunurile personale la fiecare ieşire şi intrare în România. Consumatorii care deţin un obiect de aurărie sau argintărie în valoare de peste 500 euro vor fi obligaţi să se autorizeze; aceste aspecte sunt mai opresive chiar decât prevederile Decretelor comuniste nr. 210/1960 şi nr. 244/1978, care se doreşte a fi reactivate prin proiectul de modificare a OUG nr. 190/2000’, notează patronatele.
În viziunea reprezentanţilor industriei de profil, Nota de fundamentare a proiectului nu este concordanţă cu conţinutul proiectului, nu are la bază un studiu de impact socio – economic, iar promovarea proiectului în forma propusă de Ministerul Economiei, prin ANPC, va conduce, printre altele, la o invazie de bijuterii marcate în Turcia care pot intra necontrolate în piaţa autohtonă, anihilarea producţiei interne şi a comerţului legal, respectiv falimentarea multor operatori autorizaţi din domeniu, dar şi pierderea mai multor proiecte pentru atragerea de fonduri europene, din cauza imposibilităţii producătorilor de a îndeplini indicatorii economici şi condiţiile prevăzute în proiectele pentru acordarea de fonduri.
‘Exemplul altor ţări evidenţiate de ANPC în susţinerea proiectului nu este relevant, deoarece sunt ţări din fostul bloc comunist care manifestă un grad ridicat de rezistenţă la implementarea normelor europene, iar ţări ca Marea Britanie au un sistem de marcare patronat de Coroana Regală care nu poate fi adoptat în România, în raport de sistemul statal de organizare diferit. Trebuie avut în vedere exemplul Austriei, care a avut un sistem similar cu cel propus de Ministerul Economiei prin ANPC, dar care a fost eliminat în anul 2001, datorită contra-productivităţii acestuia’, se menţionează în documentul citat.
Guvernul a adoptat, în şedinţa din 1 martie, Ordonanţa de urgenţă privind regimul metalelor preţioase, care prevede aplicarea obligatorie a mărcii statului pe toate obiectele din metal preţios care vor fi comercializate în România.
‘În şedinţa de Guvern de astăzi a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă privind regimul metalelor preţioase. Prin aceste măsuri, practic oferim o asigurare mai bună protecţiei consumatorilor români pentru combaterea evaziunii fiscale pe piaţa metalelor preţioase. Sunt decizii luate prin aplicarea obligatorie a mărcii statului pe toate obiectele din metal preţios care vor fi comercializate în România. Această marcă oficială a statului va fi aplicată de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi va fi aplicată în locul mărcii de garanţie proprie a comercianţilor’, a afirmat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
El a menţionat că această măsură va permite combaterea evaziunii fiscale, dar şi combaterea falsurilor şi contrafacerilor obiectelor din metale preţioase.
În plus, în perioada următoare, va fi elaborată o hotărâre de Guvern prin care anumite taxe pentru comercianţii din acest domeniu vor fi eliminate.