Obligatoriu Carl Froch. IBF a stabilit numele viitorului adversar al lui Bute
În cele din urmă a fost nevoie de intervenţia IBF în stabilirea viitorului adversar al lui Lucian Bute. După îndelungi tergiversări s-a revenit la numele anunţat iniţial, cel al lui Carl Froch.
Anunţul a fost făcut de preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja. „Decizia va fi anunţată încă de vineri. Froch a fost plasat în clasament înaintea lui Librado Andrade. Am vorbit cu Lucian şi era extrem de bucuros. A spus că de data aceasta Froch nu mai are cum să-i scape„, a declarat acesta, citat de Mediafax.
Iniţial părţile se înţeleseseră pentru două întâlniri anul acesta, însă întâlnirea celor doi pugilişti a fost respinsă de televiziunea Showtime, cu care românul se află sub contract. Salvarea a venit însă din partea IBF, care l-a desemnat pe Carl Froch challenger obligatoriu la titlul mondial la categoria supermijlocie, hotărâre luată şi confirmată chiar de clasamentul dat pentru luna ianuarie. Întâlnirea dintre Bute şi Froch ar urma să aibă loc la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai.
Carl Froch are 34 de ani şi a disputat 28 de partide la profesionism, pierzând două dintre ele.