Observatori OSCE vor monitoriza o parte a frontierei ruso-ucrainene

Observatori ai OSCE urmează să sosească marţi în sudul Rusiei pentru a începe o misiune de monitorizare asupra a două puncte de control la frontiera ruso-ucraineană, a anunţat marţi organizaţia internaţională, citată de France Presse.
Economica.net - mar, 29 iul. 2014, 12:13
Observatori OSCE vor monitoriza o parte a frontierei ruso-ucrainene

Primii membri ai unei echipe cu 16 observatori civili vor sosi marţi în regiunea rusă Rostov-pe-Don (sud), unde se vor întâlni cu responsabili locali, grăniceri şi angajaţi ai serviciului vamal, a explicat Tatiana Baeva, o purtătoare de cuvânt a OSCE.

Ei vor merge mai întâi la punctele de control din Doneţk şi Gukovo, la frontiera cu Ucraina, unde îşi vor începe misiunea de observare miercuri, a adăugat ea. Rusia a anunţat luni că observatori ai organizaţiei vor sosi ‘în zilele ce urmează’ la frontieră, într-o zonă care este controlată de partea ucraineană de insurgenţii proruşi.

Moscova vrea astfel să răspundă acuzaţiilor venite din partea Washingtonului şi Kievului, potrivit cărora aceste puncte de frontieră sunt folosite pentru trecerea unor combatanţi şi materiale militare pentru insurgenţii proruşi. Misiunea OSCE se va limita însă doar la a supraveghea o parte a frontierei dintre Rusia şi Ucraina şi nu a totalităţii sale.

‘Observatorii au fost trimişi în locuri de la frontiera pe unde nu trece nimeni’, a declarat pentru AFP politologul
Pavel Felgenhauer. ‘O astfel de misiune n-are nicio utilitate pentru că suntem pe sezon de vară, iar seceta face neglijabile drumurile. Puteţi traversa frontiera pe oriunde’, a adăugat el.

Pe de altă parte, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a declarat luni că OSCE poate folosi drone sau sateliţi pentru a controla frontiera. Dar OSCE a răspuns că nu va folosi drone decât pentru misiunile sale de monitorizare din Ucraina, nu şi la frontieră, notează AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA estimează un ritm mai redus al scăderii dobânzilor în 2025
Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus miercuri dobânda de referinţă cu un sfert de punct procentual, la un interval cuprins între 4,25% şi 4,50%, în linie cu estimările, dar estimează un ritm......
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul de mărfuri TTS investește 23 de milioane de euro într-un nou terminal de cereale în portul Constanța
Transportatorul fluvial de mărfuri TTS a anunțat o investiție de circa 23 de milioane de euro în construcția terminalului ...
Record în Japonia. 33 de milioane turişti străini în primele 11 luni din acest an
Record în Japonia. 33 de milioane turişti străini în primele 11 luni din acest an
Numărul vizitatorilor străini în Japonia a depăşi 33 de milioane în primele 11 luni din acest an, un nou nivel record, ...
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
Grupul TeraPlast a anunțat achiziția activelor pentru productia de tevi din PVC si PE, detinute de Wavin Ungaria (business-ul ...