Occidentul se va afla într-o „uriaşă încurcătură” peste 5-10 ani – analist

Povara datoriilor Statelor Unite şi altor ţări occidentale va continua să crească, ceea ce va conduce la o "uriaşă încurcătură" în următorii 5-10 ani, consideră Marc Faber, proprietarul unei firme de investiţii şi de consultanţă cu acelaşi nume, relatează CNBC.
Economica.net - lun, 22 oct. 2012, 17:48
Occidentul se va afla într-o

„Regimurile politice vor încerca să menţină sistemul în viaţă cât mai mult posibil, ceea ce înseamnă că nu există un vârf fiscal, ci un grand canyon fiscal, a arătat Faber.

El susţine că sistemele politice actuale din Occident vor permite creşterea în continuare a datoriilor. Într-un astfel de scenariu, deficitele vor ajunge la dimensiuni uriaşe.

„Într-una din zile, sistemul se va rupe şi până la vor avea loc schimbări uriaşe, fie paşnic, prin reforme, fie, de regulă, prin revoluţii. Statele Unite se apropie de o astfel de revoluţie, ca şi Europa”, a spus Faber.

Investitorul consideră că schimbările vor avea loc peste 5-10 ani, când va fi „o încurcătură colosală peste tot în lumea occidentală”.

Faber a apreciat că, indiferent cine va fi la Casa Albă, deficitul bugetar al SUA se va menţine peste 1.000 de miliarde de dolari pe an cel puţin în viitorul previzibil.

Motivul este că aparatele birocratice din SUA dar şi din Europa sunt prea mari, fiind o povară pentru economie.

„Medicamentul meu pentru SUA este reducerea aparatului guvernamental cu minim 50%. Impactul va fi o îmbunătăţire imediată a economiei”, a arătat analistul.

În privinţa pieţelor de capital, Faber este interesat de zona Asiei, considerând că bursele din China şi Japonia îşi vor reveni în perioada următoare, în timp ce bursa din SUA va fi în scădere.

În urmă cu patru luni, Faber s-a orientat către pieţele de capital europene, atras de cotaţiile scăzute ale acţiunilor, recomandând investiţii la bursele din Grecia, Italia, Spania, Franţa şi Portugalia. Între timp, bursa din Atena a urcat cu 65%.

Te-ar mai putea interesa și
Tarifele vamale ale lui Trump apasă pedala de frână a industriei auto. Tarife reciproce la orizont
Tarifele vamale ale lui Trump apasă pedala de frână a industriei auto. Tarife reciproce la orizont
Anunțul de săptămâna trecută al președintelui Donald Trump privind introducerea unor tarife vamale de 25 % pentru automobilele și principalele componente importate a provocat o undă de șoc......
Piețele cripto au scăzut după publicarea unor date dezamagitoare privind cheltuielile de consum personal PCE
Piețele cripto au scăzut după publicarea unor date dezamagitoare privind cheltuielile de consum personal PCE
Piețele cripto au suferit o lovitură săptămâna trecută, în special bitcoin, care a scăzut cu 5%, deoarece datele ...
Orașul din România în care încep să circule din 1 aprilie autobuze electrice
Orașul din România în care încep să circule din 1 aprilie autobuze electrice
Marți, 1 aprilie 2025, vor intra în circulație primele autobuze electrice în Galați, informează luni Primăria orașului ...
Incertitudine sau oportunitate? TOP investiții în pre-vânzări crypto în piața actuală
Incertitudine sau oportunitate? TOP investiții în pre-vânzări crypto în piața actuală
Incertitudinea mare pe piața crypto continuă, deși săptămâna trecută criptomonedele începuse să dea semne de redresare. ...