Occidentul vrea să impună un ultimatum de 10 zile Siriei pentru a nu mai folosi armele grele
Proiectul prevede faptul că dacă autorităţile siriene nu respectă „în termen de 10 zile” adoptarea acestui text, Consiliul de Securitate „va impune imediat măsurile prevăzute de Articolul 41 din Carta ONU”. Acest articol prevede sancţiuni diplomatice şi economice, precum un embargou, fără însă a se recurge la o intervenţie militară pentru a forţa o ţară să adopte deciziile ONU.
În paragraful 5, proiectul cere Damascului să înceteze trimiterea de trupe către oraşe şi utilizarea de arme grele, conform planului de pace al mediatorului Kofi Annan. Trupele guvernamentale, şi armele lor grele, trebuiesc retrase din oraşe şi din vecinătăţile acestora.
Sancţiunile vor fi puse în aplicare dacă autorităţile siriene „nu respectă în totalitate” specificaţiile acestui paragraf 5 în termen de zece zile.
Textul cere celor două tabere, atât puterii cât şi opoziţiei, să aplice urgent şi în totalitate planul Annan, însemnând, printre altele, „încetarea imediată a tuturor violenţelor”, precum şi demararea procesului de tranziţie politică definit în timpul reuniunii de la Geneca a Grupului de Acţiune în Siria, din 30 iunie.
Rezoluţia „prelungeşte mandatul Misiunii de Supervizare a ONU în Siria (MISNUS) cu o durată de 45 de zile, pe baza recomandărilor” secretarului general al ONU, Ban Ki-moon. Acesta a mai propus şi reducerea numărului de observatori militari (în prezent de aprocimativ 300), precum şi acordarea unui rol mai politic misiunii ONU.
Mandatul MISNUS se încheie pe 20 iulie, însă observatorii şi-au suspendat patrulările pe 16 iunie din cauza continuării violenţelor.