Oamenii de ştiinţă susţin că la suprafaţa lui Europa, un satelit natural de aproape aceleaşi dimensiuni cu Luna, se află un ocean cu o adâncime probabilă de 160 de kilometri. Acest ocean este acoperit cu o crustă de gheaţă de o grosime necunoscută, însă conform estimărilor această crustă nu ar fi mai groasă de câţiva kilometri, potrivit Agerpres.
Având în vedere faptul că pe Pământ s-a descoperit viaţă oriunde există apă în star lichidă, oamenii de ştiinţă au avansat ipoteza că această lună din sistemul de sateliţi ai lui Jupiter ar fi cel mai probabil loc în care ar putea exista viaţă extremofilă extraterestră în sistemul nostru solar. O serie de descoperiri recente chiar indicau faptul că oceanul de sub crusta de gheaţă a Europei ar fi saturat cu oxigen, ceea ce ar permite dezvoltarea unui ecosistem marin de mare adâncime, similar cu cel existent pe Pământ în jurul unor fose şi coşuri vulcanice.
Însă, descoperirea recentă a unor compuşi chimici extrem de toxici în straturile de gheaţă de la suprafaţa lui Europa pare să infirme ipoteza privind viaţa marină extraterestră de pe această lună. Aceste elemente chimice din gheaţa de suprafaţă indică un nivel extrem de crescut al acidităţii acestui ocean, ‘un nivel probabil incompatibil cu viaţa pentru că împiedică dezvoltarea celulelor prin acumularea de polimeri organici’, după cum explică Matthew Pasek, astrobiolog de la University of South Florida.
Compuşii chimici în cauză sunt oxidanţi care au capacitatea de a prelua electroni de la alţi compuşi chimici cu care intră în contact. Aceşti oxidanţi sunt de obicei rari în sistemul solar şi în Univers în general, conform datelor de care dispune ştiinţa în acest moment, ţinând cont de abundenţa hidrogenului şi a carbonului, elemente ce reacţionează rapid cu oxidanţii pentru a forma oxizi aşa cum este apa sau dioxidul de carbon.
Însă Europa pare să fie foarte bogată în oxidanţi puternici, aşa cum sunt peroxidul de oxigen sau peroxidul de hidrogen, peroxizi creaţi de iradierea gheţei de la suprafaţa satelitului cu particule puternic ionizate provenite de la Jupiter.
Substanţele oxidante de la suprafaţa Europei sunt purtate probabil spre străfundurile oceanului de la suprafaţa acestui satelit în cantităţi substanţiale. Ele pot reacţiona cu compuşi din grupa sulfiţilor şi cu alte elemente chimice, dând naştere unor acizi extrem de corozivi precum acidul sulfuric sau acidul clorhidric. O concentraţie ridicată din aceşti acizi în ‘apa’ de pe Europa ar face imposibilă apariţia şi dezvoltarea oricăror forme de viaţă pentru că o celulă, aşa cum este ea descrisă drept unitatea de bază a vieţii organice, nu se poate apăra de mediul extern prin faptul că nu-şi poate sintetiza membrana.