Ocupații noi din industria regenerabilelor introduse în COR la propunerea RenewAcad. 2.400 de oameni urmează cursuri de specializezare în tehnologiile eoliană și fotovoltaică
“Astfel, pe lângă cursurile specifice de calificare în domeniu, in 2022 centrul a autorizat in premieră națională calificări noi pentru energia eoliană, calificări adaptate cerințelor viitoare, precum tehnician instalare turbine eoliene cod 311313, tehnician mentenanță turbine eolienne cod 311311 și tehnician inspecții și reparații pale de turbine eoliene cod 311312. Până la publicarea in Monitorul Oficial, codurile pot fi folosite, avand avizul final al Ministerului de resort”, arată comunicatul de presă.
“Suntem bucuroși să mai punem încă o căramidă la educația profesională din Romania și să ne asigurăm totodată că industria producției de energie din surse regenerabile de energie poate funcționa la capacitate maximă, intr-un mediu sigur și adaptat legislației din Romania. Până acum lucram doar dupa standarde internaționale, neavând o referință și o meserie recunoscută la nivel national”, a spus Sebastian Enache, directorul executiv al RESS – Renewable Energy School of Skills, în comunicat.
RenewAcad are în acest moment două centre de pregătire, în Constanța și Petroșani și se pregăteste în 2023 sa deschidă un al treilea centru de pregătire pentru surse regenerabile în interiorul celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, parcul fotovolaic Arad, de 1044MW.
“Importanța introducerii acestor meserii și calificări noi în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR) este și mai mare din perspectivă practică, deoarece industria regenerabilelor estimează crearea a peste 20000 de noi locuri de muncă până in 2030 atât în zona de energie fotovoltaică, cât și în energia eoliană”, arată comunicatul.
2.400 de persoane înscrise la cursuri
Din statisticile RenewAcad reiese că primele 5 județe unde s-a arătat un interes major către specializarea în domeniile energiilor regenerabile sunt : Hunedoara, Gorj, Caras-Severin, Tulcea și Constanta, arată comunicatul.
“Astfel, ca rezultat intermediar al proiectului care se va finaliza în septembrie 2023, putem spune ca avem peste 2.400 de persoane înscrise, din care 400 pe lista de așteptare suplimentară, înscriși care au participat deja la partea de orientare și consiliere in carieră 700 din maxim 700 finanțați prin proiect, 580 de persoane care au finalizat deja cursurile de specializare din maxim 700 finanțați prin proiect.
Precizăm ca proiectul și-a propus pregătirea persoanelor angajate, care prin proiect să poată deveni competitivi la locul de muncă actual sau să ajute prin cursurile făcute la dezvoltarea unui nou domeniu de activitate în compania în care lucrează deja. Totuși, peste 140 de paticipanți și-au găsit noi locuri de muncă în industria regenerabilă in baza cursurilor absolvite și au obținut beneficia salariale suplimentare”, mai arată comunicatul.