Odette Nestor: Guvernul a stabilit noi reglementări în domeniul jocurilor de noroc
„Prin această ordonanţă pe care Guvernul a promovat-o astăzi (n.r.- luni) s-a reuşit reglementarea sectorului jocurilor de noroc online, sector care a fost reglementat în 2010, în 10 decembrie, dar nu a fost complet şi nu a fost aplicabil. În acest moment avem un cadru legislativ care dă posibilitatea operatorilor de jocuri de noroc să se licenţieze în România şi prin această licenţiere se va obţine o protecţie a minorilor şi a jucătorilor cetăţeni români. Tot prin această ordonanţă România a reuşit să se conformeze Comisiei Europene pentru a nu intra în starea de infringement în vederea eliminării obligaţiei unui operator din Uniunea Europeană de a fi persoană juridică română şi prin alte solicitări pe care Comisia Europeană le-a făcut României”, a spus Nestor la finalul şedinţei de Guvern.
Ea a adăugat că prin această ordonanţă taxele din acest domeniu se transformă din lei în euro şi se introduce un tip de licenţă temporară pentru jocuri de noroc în vederea promovării turismului.
„Licenţa temporară este acordată pe trei luni cu posibilitatea de a se prelungi la 6 luni şi va fi acordată numai în localităţile turistice care sunt reglementate printr-o hotărâre de Guvern. În ce priveşte taxarea, aceasta se va face separat, pentru fiecare tip de joc, întrucât jocurile de noroc au o specificitate. La marea majoritate a licenţelor taxele se transformă din lei în euro, de exemplu de la 8.000 de lei cât e acum la 1.800 de euro pe un anumit tip de joc. Taxa de licenţă pentru cazinouri va fi în loc de 400.000 de lei, cât e acum, 100.000 de euro. Mai sunt şi alte tipuri de taxe specifice jocurilor de noroc, taxele de autorizare pe fiecare tip de joc. Acestea au crescut sau au scăzut în funcţie de tipul de joc. Au scăzut în cazul unui tip de joc specific la care s-a introdus un alt echipament. De exemplu, la solicitarea organizatorilor de jocuri de noroc şi în urma strategiei pe care o avem noi ca instituţie de a delimita zona de entertainment de zona de jocurilor de noroc am introdus un echipament nou, un tip de echipament cu risc limitat pentru protecţia jucătorilor şi pentru protecţia minorilor, iar aici este o taxă nouă, această taxă despre care vorbeam de la 8.000 de lei la 1.800 de euro”, a mai spus Odette Nestor.