OECD: Măsurile de finanţare adoptate sunt suficiente pentru a stopa criza datoriilor
Oficialii europeni trebuie să sprijine creşterea economiei prin reglementări, educaţie şi tehnologii ecologice, deoarece este puţin spaţiu de manevră prin politici fiscale şi monetare, a explicat Angel Gurria.
„Nu mai există posibilitatea ajustării politicii monetare deoarece ratele dobânzilor sunt aproape de zero”, a declarat secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Acesta a adăugat: „Nu mai există posibilitatea ajustării politicii fiscale deoarece încercăm să reducem deficitele şi datoriile acumulate. Deci, ce rămâne de făcut? Noi spunem: Mergeţi spre reforme structurale, spre domeniul social, spre tehnologii ecologice”.
Ţările bogate şi emergente din G20 s-au angajat vineri la Washington să majoreze resursele financiare ale Fondului Monetar Internaţional cu peste 430 de miliarde de dolari.
De asemenea FMI a avertizat că băncile europene riscă să declanşeze o nouă criză majoră a creditului dacă vor lua simultan acţiuni drastice pentru a-şi consolida capitalul.
Potrivit scenariului de bază al FMI, cele mai mari 58 de bănci din Uniunea Europeană ar urma să vândă active în valoare de 2.600 miliarde de dolari până la finele lui 2013, adică aproximativ 7% din activele lor actuale.