OECD şi-a revizuit în jos prognozele de creştere pentru economia mondială

Economica.net
06 11. 2014
eurozone_82900200

‘Având în vedere ritmul de creştere modest al economiei şi riscul de deflaţie, BCE ar trebui să extindă sprijinul monetar dincolo de măsurile anunţate până acum’, susţine OECD.

‘Acesta ar trebui să includă achiziţii semnificative de active până când inflaţia va reveni la un nivel normal’, adaugă OECD, precizând că aceste active ar trebui să includă şi obligaţiuni guvernamentale, lucru pe care BCE l-a evitat până acum.

Tot joi, OECD şi-a redus estimările privind ritmul de creştere înregistrat de economia mondială în 2014, până la 3,3% faţă de avansul de 3,4% preconizat în luna mai. De asemenea, pentru 2015, OECD şi-a revizuit estimările de creştere până la 3,7%, de la 3,9% cât estima anterior.

În timp ce pentru SUA, prima economie mondială, OECD şi-a îmbunătăţit estimările de creştere pentru acest an cu o zecime de punct, până la 2,2%, pentru zona euro OECD şi-a păstrat nemodificate estimările la 0,8%. Economistul şef al OECD, Catherine Mann, a spus că ‘pe ansamblu, zona euro încetineşte şi reprezintă un risc major la adresa creşterii economiei mondiale’.

Înfiinţată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 34 de state membre OECD deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.