Oettinger: România mai are nevoie de două decenii pentru dezvoltarea către un PIB care să se apropie de media europeană
‘România, în ultimii 10 ani, a înregistrat o creştere economică demnă de invidiat. A înregistrat o dinamică pe propria piaţă şi o dimensiune regională faţă de statele vecine care fac ca acestea să vadă un model în România. România a profitat de fondurile puse la dispoziţie de Uniunea Europeană pentru clădirea infrastructurii de cale ferată şi aşa mai departe’, a spus Oettinger.
Potrivit acestuia, România a absorbit multe fonduri, dar nu suficiente.
‘În următorii ani, trebuie să investim mai mulţi bani în infrastructură, în special în noile state membre cum este România. De aceea, lupt pentru o stabilizare şi continuarea programelor de coeziune în ceea ce priveşte bugetul Uniunii Europene în următorii 10 ani. România a parcurs doar 10 ani de la aderare şi de aceea noi, cu toţii, politicienii, investitorii, miniştrii, sindicatele, firmele avem nevoie de răbdare. Dezvoltarea către o mai mare competitivitate, atractivitate şi către un PIB care să se apropie de media europeană va mai dura încă două decenii, dar direcţia este cea bună. Trebuie să facem tot ceea ce este posibil astfel încât copiii noştri să poată spune că părinţii lor la vremea respectivă au acţionat cum trebuie, şi-au asumat anumite valori democratice, au lucrat cu partenerii sociali, au investit în viitor, în cercetare şi nu consumă mai mult decât li se cuvine. Este şi aceasta responsabilitatea bugetului european’, a mai arătat comisarul european.