Potrivit unui comunicat al lichidatorului judiciar Expert Insolvenţă SPRL din Deva, judeţul Hunedoara, transmis, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, în şedinţa adunării creditorilor SC Ardeleana SA din 12 iulie a fost aprobată continuarea procedurii de valorificare a clădirii Hotelului „Continental” prin metoda vânzării directe.
„În şedinţa adunării creditorilor SC Ardeleana SA din 12 iulie 2013 a fost aprobată continuarea procedurii de valorificare a imobilului cunoscut sub denumirea Hotel «Continental» prin metoda vânzării directe. Această modalitate de vânzare a fost aprobată de adunarea creditorilor ca urmare a existenţei unei oferte de cumpărare la preţul de cinci milioane de euro. Oferta a fost înaintată de o societate comercială cu sediul în judeţul Cluj. În perioada următoare, lichidatorul judiciar va desfăşura procedura reglementată de prevederile art. 118 din Legea nr. 85/ 2006”, se arată în comunicat.
Omul de afaceri Ioan Bene din Cluj-Napoca a confirmat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că a depus, printr-o firmă pe care o controlează, oferta de cinci milioane de euro pentru a cumpăra Hotelul „Continental”.
„Avem două planuri legate de Hotelul «Continental», să-l redăm Clujului aşa cum a fost odinioară. Vom anunţa mai multe într-o conferinţă de presă viitoare”, a spus Bene.
Expert Insolvenţă SPRL este lichidator judiciar al SC Ardeleana SA. Primăria Cluj-Napoca a refuzat să îşi exercite dreptul la preemţiune privind achiziţionarea clădirii din cauza preţului prea mare de licitaţie.
Clădirea a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-a şi a purtat, iniţial, numele „New York”.
Hotelul, care a făcut parte din lanţul „Continental”, a fost cumpărat în anul 2005 de un om de afaceri din Alba Iulia, Dorel Tamaş, a cărei firmă, SC Ardeleana SA, a intrat, în 2009, în insolvenţă. Clădirea este revendicată de Colegiul Reformat din Debreţin şi de Eparhia Reformată din Ardeal.
SC Expert Insolvenţă SPRL desfăşoară activităţii specifice calităţii de administrator/lichidator judiciar, administrator special, mandatar ad-hoc sau conciliator în condiţiile legii, fiind înscrisă în Tabloul Uniunii Naţionale a practicienilor în insolvenţă din România. A gestionat proceduri de reorganizare judiciară, faliment şi lichidare voluntară la un număr de peste 400 de societăţi comerciale din judeţele Hunedoara şi Alba.