Oferta de vânzarea a 15% din acţiunile Transelectrica se încheie până la finele lunii martie

Oferta secundară prin care statul vrea să vândă 15% din acţiunile Transelectrica (TEL) va fi lansată la începutul lunii martie pentru ca subscrierea să se încheie înainte de sfârşitul lunii, a declarat miercuri Dan Weiler, director executiv al Diviziei corporate finance & investment banking din BCR.
Economica.net - mie, 15 feb. 2012, 11:29

„Vrem să începem în prima jumătate a lunii martie, pentru ca să finalizăm până la sfârşitul lunii martie. Mai putem schimba câteva zile în plus (data de începere a oferte – n.r.), nu mai puţin”, a spus Weiler. Oferta secundară de vânzare a acţiunilor Transelectrica va fi intermediată de consorţiul format din Banca Comerciala.

Româna (BCR), Intercapital Invest si Swiss Capital, de altfel singurul ofertant pentru această tranzacţie. Directorul din BCR a adăugat că perioada de subscriere va fi de zece zile lucrătoare, iar consorţiul are în plan până la data lansării să organizeze turnee de prezentare la Londra şi în alte două oraşe din Europa.

„În România am avut întâlniri bilaterale cu SIF-urile, asset manageri, dar şi cu alţi investitori”, a mai spus Weiler. Potrivit reprezentanţiilor consorţiului, data probabilă de lansare a ofertei este 5 martie, dar încă nu este fixată oficial.

Weiler a mai anunţat că prospectul de emisiune urmează să fie publicat în jurul datei de 1 martie, şi va cuprinde preţul şi mecanismul de formare a preţului, precum şi perioada exactă de subscriere. Compania naţională de transport al energiei electrice Transelectrica (TEL) a înregistrat pierderi de 63 milioane lei în al patrulea trimestru, dar a închis anul 2011 cu un profit net de 90,27 milioane lei (21,3 milioane de euro), de zece ori peste câştigul obţinut în 2010.

Titurile Transelectrica sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti, iar cel mai recent preţ de tranzacţionare a fost de 17,78 lei/acţiune, în scădere cu 1,82% faţă de cotaţia de referinţă. Transelectrica are un capital social de 733 milioane lei, împărţit în 73,3 milioane de acţiuni cu valoare nominală de 10 lei. La cotaţia bursieră de la această oră, capitalizarea companiei se ridică la 1,3 miliarde lei (300 de milioane de euro).

Te-ar mai putea interesa și
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din cauza mai multor probleme apărute ca urmare a unei furtuni de zăpadă sau......
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...
45,8 milioane de tone de  mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
45,8 milioane de tone de mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, ...