GFR a câştigat licitaţia pentru CFR Marfă cu o ofertă de peste 180 de mil. de euro
Fenechiu a precizat, însă, că doar oferta tehnică îndeplineşte condiiţiile cerute de Comisia de Privatizare, nu şi cea financiară. Ministrul a precizat că suma pe care GFR este dispusă să o plătească este „mai mare de 180 de milioane de euro, însă GFR a impus nişte condiţii. Noi nu avem mandat să negociem orice condiţii, dacă nu renunţă la ele, nu se va încheia contractul”, a precizat Fenechiu.
Ministerul Transporturilor discută cu singurul ofertant pentru CFR Marfă, Grup Feroviar Român, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, care a oferit mai mult decât preţul de pornire, de 180 milioane euro, dar poate opri negocierea dacă potenţialul investitor nu renunţă la o serie de condiţii.
„Oferta tehnică a companiei a fost corectă şi GFR a fost declarată calificată. Oferta financiară conţine nişte condiţii. Acum sunt în negocierea acestora. Dacă vom ajunge la o finalizare a acestei negocieri, astfel încât oferta financiară să nu aibă niciun fel de condiţii, vom finaliza procedura. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, va fi descalificat ofertantul rămas în cursă”, a declarat ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.
El a adăugat că nu poate spune cât vor dura negocierile şi că suma oferită de Grup Feroviar Român este mai mare de 180 milioane euro.
„În ceea ce priveşte condiţiile care sunt cerute, atât timp cât se va renunţa la ele, putem să mergem mai departe. Dacă nu, nu vom merge mai departe, pentru că mandatul Comisiei de Privatizare este foarte clar: preţul trebuie să fie peste 180 milioane euro şi fără niciun fel de condiţii”, a mai spus Fenechiu.
Premierul Ponta a declarat joi că nu poate în prezent decât să ceară Ministerului Transporturilor ca la CFR Marfă, unde a rămas un singur ofertant, să negocieze foarte bine planul de investiţii, modul de păstrare a locurilor de muncă şi capacitatea de dezvoltare a companiei.
Termenul de depunere a ofertei tehnice şi a celei financiare a expirat miercuri.
Privatizarea CFR Marfă continuă doar cu Grup Feroviar Român (GFR), după ce asocierea româno-austriacă Transferoviar Grup – Donau Finanz şi compania americană OmniTRAX s-au retras.
Licitaţia pentru vânzarea a 51% din acţiunile companiei porneşte de la 180 milioane de euro.
Proprietarul Grup Feroviar Român, Gruia Stoica, a declarat miercuri pentru MEDIAFAX că grupul deţine suma minimă de 180 milioane euro pentru preluarea CFR Marfă, din surse proprii şi bancare, iar pentru participarea la privatizare a primit scrisori de bonitate şi garanţie de la Raiffeisen Bank Austria.
Grupul este cel mai mare jucător privat din sectorul transportului feroviar din România şi unul dintre principalii competitori la nivelul Europei Centale şi de Sud-Est, asigurând servicii de transport şi logistică în mai multe ţări europene. Totodată, GFR va depune vineri oferte pentru privatizarea companiilor feroviare de transport marfă din Bulgaria şi Croaţia, cu afaceri cumulate de 250 milioane euro şi un număr total de 10.000 de angajaţi,
Grupul Grampet, din care face parte GFR a înregistrat anul trecut afaceri de peste 420 milioane euro. „Strict pe transporturile de marfă, am înregistrat 215 de milioane de euro anul trecut – asta doar pentru GFR şi filialele din România, exceptând filialele externe”, a spus miercuri omul de afaceri.
Asocierea Transferoviar Grup – Donau Finanz a anunţat miercuri că a decis să se retragă din procesul de privatizare a CFR Marfă şi îşi rezervă dreptul de a contesta procedura la instituţiile abilitate.
Consorţiul a precizat că, având în vedere complexitatea procesului şi volumul semnificativ de informaţii care trebuiau analizate pentru realizarea în mod corespunzator a propriei evaluări a CFR Marfă, a depus la Ministerul Transporturilor mai multe cereri de amânare, acestea fiind respinse.
Totodată, americanii de la OmniTRAX au ieşit din cursă în urmă cu două săptămâni, în condiţiile în care nu au depus oferta preliminară şi neangajantă. Compania americană a contestat procesul de privatizare şi a cerut reluarea procedurii, precizând că are nevoie de mai mult timp pentru a efectua un audit profesionist al transportatorului feroviar de marfă.
OmniTRAX a depus contestaţii la Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor, Ministerul Transporturilor şi Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Privatizarea CFR Marfă reprezintă o precondiţie solicitată de experţii Fondului Monetar Internaţional pentru ca ultima evaluare a acordului început în 2011 să intre în Consiliul Director al instituţiei internaţionale.
Guvernul îşi asumă faţă de FMI doar desemnarea câştigătorului licitaţiei pentru privatizarea CFR Marfă, una dintre principalele solicitări ale instituţiei financiare, dar nu şi finalizarea tranzacţiei, arătând că operaţiunea depinde de îndeplinirea tuturor condiţiilor din contract.
Astfel, Guvernul promite FMI, în scrisoarea de intenţie transmisă săptămâna trecută, înainte de decizia finală din board-ul Fondului, şi obţinută de MEDIAFAX, că va încerca să desemneze un câştigător al licitaţiei pentru CFR Marfă la 21 iunie, cu puţin înainte de reuniunea board-ului FMI, dar nuanţează referirea la încheierea tranzacţiei efective, arătând că aceasta depine de îndeplinirea „tuturor” condiţiilor contractuale.