Oferta Guvernului: Creştere medie de 19% a salariilor bugetarilor, dar salariul minim creşte cu doar 25 de lei pe an. UPDATED
Oferta Guvernului face ca salariul minim să ajungă la 1.350 lei doar în 2020, au declarat pentru Profit.ro surse guvernamentale. Începând cu 1 mai anul acesa, salariul minim va urca la 1.250 de lei, în baza unei hotărâri deja aprobate de Guvern.
În negocieri s-a mers pe ideea ca salariul minim să urce la 1.350 de lei la finele acestui an, iar până în 2020 inclusiv să crească cu încă 400 de lei, dar, acum, condiția Guvernului pentru majorarea salariilor bugetarilor a fost clară: salariul minim va ajunge doar în 2020 la 1.350 de lei, cu creșteri anuale de câte 25 de lei, mai scrie profit.ro.
În schimb însă, cresc salariile pentri toţi bugetarii. Diferențiat pe sectoare de activitate, creșterea salarială este cuprinsă între 1% și 42%, creşterea medie fiind de 19%
Citeşte mai mult despre propunerea Guvernului pe profit.ro
BNS despre propunerile Guvernului: Nu sunt in stare, nu au curaj, unii nici nu pot, şi atunci se joacă de-a salarizarea în sistemul bugetar
Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, duminică seară, pentru News.ro, că varianta avansată de Guvern privind creşterile salariale este de fapt „un test” şi consideră că membrii Guvernului „nu sunt în stare, nu au curaj, unii nici nu pot, şi atunci se joacă de-a salarizarea în sistemul bugetar”.
Liderul sindical crede că ceea ce face Guvernul „sunt teste” şi că, în realitate, membrii Executivului sunt incapabili să regândească şi să proiecteze o reformă a sistemului public din România.
„Politica salarială în sectorul public este doar o componentă şi, pe cale de consecinţă, pentru că nu pot reforma sistemul public, salarizarea devine o ecuaţie imposibil de rezolvat. Vehiculează mai multe variante de lucru şi scot spre testare o variantă de lucru în care vor să arunce în cârca părţii sindicale răspunderea pentru nereuşita demersului lor”, a precizat Costin.
În opinia sa, propunerea ca vreo patru ani salariul minim la nivel naţional să rămână la un nivel extrem de scăzut, nu face decât să asmută salariaţii din privat împotriva celor din sectorul public, care, ca şi medie, sunt mai bine plătiţi decât cei din privat, întrucât salarizarea în sistemul bugetar actual „e vraişte, cu discrepanţe uriaşe”.
„Nu putem fi de acord cu menţinerea salariului minim, timp de patru ani la un nivel extrem de scăzut, pentru că favorizează marele capital, căruia deja i s-au făcut cadouri de miliarde de euro prin modificările de cod fiscal care au intrat în vigoare în 2016, altele care vor intra în 2017. Patru ani de acum încolo, România îşi propune să consolideze o economie bazată pe salarii mici şi foarte mici, mai ales în sectoul privat, pentru că aşa cum arată lucrurile azi, când ai peste 40 la sută din total salariaţi plătiţi la salariul minim sau sub, menţinerea la nivel scăzut nu va face decât să continue să împingă de la spate forţa de muncă calificată şi cea tânără, indiferent de nivelul de calificare, şi vor continua să migreze. În contextul evoluţiei demografice actuale, asta ar însemna dezastru pentru sistemul de securitate socială din România”, consideră liderul BNS.
El a mai amintit că România are o mare masă de salariaţi plătiţi cu salariul minim, dar are un sistem public în care şefimea, elitele, cohortele de consilieri numiţi de toate partidele politice parlamentare câştigă sume foarte mari de bani.
„Reforma pe care o cer eu ar fi presupus o muncă serioasă, ar fi însemnat audit instituţional pe fiecare componentă instituţională în parte, simplificarea unor organigrame încărcate excesiv cu clientelă, reducerea semnificativă a numărului de şefi. Nu sunt in stare, nu au curaj, unii nici nu pot şi atunci se joacă de-a salarizarea în sistemul bugetar”, a spus Dumitru Costin.
CNSLR Frăţia: Nu se poate aşa ceva, lumea va ieşi în stradă
Propunerea Guvernului privind creşterile salariale în sectorul bugetar sunt de neacceptat şi de neînţeles, în condiţiile în care peste tot se spune că economia merge, iar cei care avansează astfel de propuneri nu s-au gândit deloc la inechităţile care apar, a declarat, duminică seară, pentru News.ro, şi preşedintele CNSLR Frăţia, Leonard Bărăscu, avertizând că vor începe mişcări sindicale.
„O astfel de propunere este extrem de deranjantă. Nu ştiu cum îşi permit după ce Ponta zicea ca dă 25 la sută. Cum vii acum şi dai 25 de lei pe an? Nu se poate aşa ceva. Peste tot spunem că merge economia, dar banii nu merg la cei care ar trebui”, a declarat liderul sindical.
Preşedintele CNSLR Frăţia reclamă şi faptul că pentru un subiect atât de important nu a fost convocat Consiliul Sindical Tripartit, precizând că sindicaliştii au fost convocaţi doar la câteva discuţii privind salariul minim.
„Când refuzi trei propuneri de bun simţ privind Legea salarizării şi vii acum să spui că nu sunt bani, este evident că lumea va pleca şi va ieşi în stradă, pentru că nu se poate aşa ceva. (…) Ce se întâmplă de la 1 mai când o femeie de serviciu va lua cât un medic? Nu s-au gândit deloc la faptul că inechităţile trebuie rezolvate. Când şi cum vor face asta?”, a spus Bărăscu, adăugând că în contextul acestei propuneri este posibil ca Guvernul să nu mai aplice nici Hotărârea privind majorarea la 1.250 de lei de la 1 mai a salariului minim.
El a mai afirmat că propunerea Guvernului ar fi avantajoasă pentru mediul privat, dar ar fi un dezastru pentru sectorul public.
„Mai au cinci luni de guvernare şi ne fac program până în 2020?”, a concluzionat liderul sindical.