Oferte de muncă în România, plătite cu salarii nete care încep de la 1.000 lei şi ajung la 5.000 lei

Economica.net
28 07. 2014
need_a_job_95265700

Ofertele de muncă disponibile acum în ţară

Se caută Chief Financial Officer (CFO) în Bucureşti. Se oferă salariu de 5.000 de lei net lunar.

Paltinis SA – firma care deţine hotelul de trei stele Hohe Rinne Păltiniş Hotel & Spa din staţiunea cu acelaşi nume – angajează în Bucureşti, pe postul de CFO, un candidat cu experienţă într-un post similar, dispus la deplasări în Păltiniş.
Angajatorii ofertează candidaţii interesaţi de acest post cu salariu net de 5000 de lei, le asigură masa şi transportul.
Până pe 11 august se primesc CV-uri pentru postul vacant la Paltinis SA.
Detalii, aici.

Se caută kinetoterapeut în Ilfov. Se oferă salariu cuprins între 2.500 lei şi 3.000 de lei pe lună

Un centru de recuperare din Tunari (Ilfov) angajează un kinetoterapeut cu experienţă de kinetoterapie în bazin, care a mai lucrat cu copii, care are abilităţi de comunicare, este deschis, are spirit de echipă şi care vrea să lucreze pe perioadă mare de timp în cadrul unităţii.

Angajatorii ofertează candidaţii cu salarii cuprinse între 2.500 lei şi 3.000 de lei pe lună, pentru un program de muncă de şapte ore pe zi. 
Până pe 25 august se primesc candidaturi pentru acest post. Amănunte, aici.

Deputy accounting manager în Bucureşti. Se oferă 2.500 de lei pe lună

Un dezvoltator imobiliar din Capitală angajează pe postul de deputy accounting manager un om cu minimum trei ani experienţă în contabilitate şi gestiune firmă, care are cel puţin cunoştinţe medii de limba engleză, are permis de conducere categoria B, ştie să lucreze în Office, are abilităţi de comunicare, negociere şi care poate lucra sub presiune.
Angajatorul ofertează candidaţii cu salariul de 2.500 lei net pe lună.
16 august este termenul-limită de primire a CV-urilor pentru acest loc de muncă. Detalii găsiţi aici.

Recepţioner auto în Tunari. Se oferă 2.200 lei net lunar.

Auto Car Grup 1 Service angajează un recepţioner auto în Tunari.
Angajatorii caută un candidat cu minimum trei ani experienţă în poziţia de recepţioner service auto – caroserie multimarcă, care are cel puţin trei ani experienţă de lucru cu societăţile de asigurare pe tema devizelor de reparaţii, suplimentări, explicaţii tehnice pentru soluţiile de reparaţie adoptate. Candidatul ideal pentru acest post lucrează eficient şi este dispus la muncă peste program, când situaţia o impune.
Salariul oferit de angajatori pentru acest post este de 2.200 de lei net.
4 august este ultima zi în care se primesc CV-uri pentru acest post. Amănunte, aici.

Vorbitori de limbi străine, plătiţi cu salarii cuprinse între 1.800 lei şi 4.000 lei lunar

O firmă de recrutare caută 50 de vorbitori de limbi străine, dispuşi să muncească în Bucureşti, Ploieşti, Sibiu, Cluj, pe salarii cuprinse în intervalul 1.800 lei – 4.000 lei lunar.
Dacă ştii la nivel avansat una sau mai multe din următoarele limbi: engleză, germană, limba daneză, norvegiană, olandeză, poloneză sau limbi romanice – spaniolă, italiană, portugheză, franceză, ai şanse mari să fii recrutat de angajatori.
Candidaţii sunt ofertaţi cu salarii cuprinse între 1.800 de lei şi 4.000 de lei lunar, cu asigurare medicală şi asigurare de viaţă, tichete de masă şi bonusuri de performanţă.
Până pe 9 august se primesc CV-uri pentru aceste locuri de muncă. Informaţii suplimentare, aici.

Administrator de reţea în Bucureşti. Se oferă 1.500 lei – 2.000 lei pe lună

Candidatul potrivit pentru acest post are cel puţin doi ani experienţă în domeniu, are cunoştinţe medii de instalare/configurare Windows Server (2003, 2008), Windows XP, 7, 8, Linux, are cunoştinţe de Active Directory, SQL Server, ISA Server, Exchange Server, Postfix, Qmail, IIS, Apache, File Server, AD, DNS, DHCP, WSUS.
Trebuie să mai ai şi cunoştinţe medii de Back-up/recuperare de date, de administrare antivirus, cunoştinţe avansate de hardware calculatoare, să cunoşti dispozitivele de tip firewall şi a mecanismele IDS/IPS, modului ISO/OSI, stiva de protocoale TCP/IP, precum şi experienţă în administrare şi configurare echipamente de reţea: routere, switch-uri, ca să fii eligibil pentru acest post.
16 august este ultima zi în care se primesc candidaturi pentru acest loc de muncă. Detalii, aici.

Operatori mase plastice în judeţul Timiş. Se oferă circa 1000 lei net pe lună 

O firmă de recrutare caută cinci operatori de mase plastice în Timişoara, dispuşi să muncească pe un salariu de circa 1000 lei net lunar în alt oraş, pe care însă nu l-a nominalizat în anunţul de recrutare.
Trebuie să fi absolvit minimum 10 clase şi să fii dispus să munceşti în trei schimburi, ca să intri în vizorul angajatorilor pentru acest post.
Candidaţii sunt ofertaţi cu spor de 100% din salariu pentru orele suplimentare lucrate, cu spor de noapte de 25% din salariu, precum şi cu tichete de masă. Angajatorii nu oferă însă transport la locul de muncă.
Până pe 9 august se primesc CV-uri pentru acest post. Mai multe informaţii, aici.