E.On anunță discounturi pentru clienții de energie electrică până la jumătatea anului. Reducerea este de o zecime de ban pe kWh

21 01. 2021
ras_768594595868_77904600

“E.ON Energie România va acorda o reducere comercială clienților companiei care, după data de 1 ianuarie 2021, nu au optat pentru încheierea unui contract concurențial pentru serviciul de furnizare a energiei electrice. Reducerea va fi egală cu diferența dintre prețul serviciului universal și prețul din oferta concurențială pe care compania o va transmite în săptămânile următoare clienților săi. Perioada pentru care se va aplica această reducere este de la 1 ianuarie a.c. și până la momentul la care clienții au încheiat un nou contract concurențial, dar nu mai târziu de data de 30 iunie a.c”, arată E.On, într-un comunicat de presă.

Compania amintește de faptul că nu este obligatoriu pentru niciun client să facă ceva, întrucât va primi în continuare energie la preț de serviciu universal. Cităm din comunicat:

“Cei care nu vor dori să aleagă nicio ofertă concurențială sau încă nu s-au decis asupra celei mai potrivite nevoilor lor nu este nevoie să întreprindă nicio acțiune. E.ON le va asigura în continuare serviciul de furnizare a energiei electrice în baza contractului actual, la prețul din oferta de serviciu universal, valabil pentru 12 luni, de 0,340 lei/kWh, respectiv 0,56338 lei/kWh (cu tarifele reglementate de transport, distribuție și servicii de sistem incluse). Trebuie reținut că preţul nu conţine certificate verzi, contribuţie pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, TVA şi acciză”.

Mai departe, E.On anunță că oferta sa include și “produse și servicii pentru piața concurențială, special concepute pentru consumul de electricitate în scop casnic, pentru care pot opta oricare consumator, indiferent de furnizorul actual”.  În comunicat sunt trecute patru astfel de oferte:

  • E.ON Start Electric este o ofertă tip fără abonament, cu prețul de 0,339 lei/kWh;
  • E.ON Home Electric este o ofertă tip cu abonament, cu un preț de furnizare de 0,265 lei/kWh și un abonament la energia activă de 0,4 lei/zi/loc de consum;
  • E.ON Assist Electric Plus este un abonament de electricitate la prețul de furnizare de 0,287 lei/kWh care include un pachet cu asistență și intervenții 24/7 pentru urgențe la instalația electrică din casă și un abonament de 0,59 lei/zi/loc de consum;
  • E.ON Green Home vine cu electricitate de la soare, vânt și apă, cu un preț de furnizare fiind de 0,335 lei/kWh. Clienții care aleg acest produs pot contribui astfel la un viitor verde, prin reducerea amprentei de CO2 și a consumului de hârtie, factura fiind emisă electronic, prin intermediul contului Myline.

Amintim că prețul de serviciu univrsal este, la E.On, de 0,34 lei/kWh, doar componenta de energie activă. După cum vedeți, din cele patru oferte din comunicat, două sunt cu preț fix, fără abonament deci sunt dintre cele pe care clienții de serviciu universal le pot compara direct cu actualul preț de serviciu universal.

Una este cu prețul de 0,339 lei/kWh, deci discountul este de 0,001 lei/kWh, adică o zecime de ban pe kWh

Cealaltă este cu prețul de 0,335 lei/kWh, deci discountul este de 0,005 lei/kWh, adică jumătate de bani pe kWh.