Havrileț: Consumatorii trebuie să iasă din captivitatea serviciului universal, liberalizarea e vitală pentru investiții în generare

Economica.net
26 01. 2021
07_light_switch_off_lgn_71900549_79301500

“(…) există situația în care câțiva furnizori impliciți au milioane de consumatori captivi și poate că ar fi fost necesară o politică de cusotmer release, cum a fost la gaze, cu acel gas release program. Lucrul este imposibil de făcut, singura eliberare pe care o putem face e trecerea consumatorilor captivi în zona serviciului universal, a mai fost aplicată, cu mențiunea că atunci ea se asigura centralizat, la prețuri descrescătoare, de OPCOM și pe OPCOM, și atunci diferența era mică între acest preț și cel e piață”, a explicat Havrileț, la o conferință organizată de ziarul Bursa, necesitatea reintroducerii prețului se serviciu universal în contextul re-liberalizării pieței.

El a explicat că ANRE nu trebuie văzută ca un vinovat de serviciu în contextul discuțiilor aprinse legate de liberalizare, pentru că a trebuit să repare ceea ce a stricat vechea OUG 114, care a reglementat din nou prețurile, în 2019.

“ANRE a trebuit să repare ce a introdus OUG 114 abrupt, în 2019. Suntem într-o situație în care se dorește ca toți consumatorii să schimbe cît de repede piețele, să treacă în piața concurențială, se se elibereze de captivitate, să nu rămână în zona serviciului universal.

Odată fiind schimbată calitatea lor, automat și apetitul de verificare a prețurilor la alți furnizor crește, ceea ce ar putea (…),  – contrar a ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană unde doar 3-4 la sută din clienți schimbă într-un an furnizorul –   să depunem toate eforturile ca toți consumatorii să iasă din captivitatea serviciului universal”, a spus Havrileț.

“Fără dereglementarea pieței nu vom avea niciodată un apetit pentru investiții. Cine va investi pe o piață unde reglementarea prețului făcută de stat nu îi va garanta recuperarea investiției? Iar dacă nu o să avem investiții, se întâmplă ce e acum, când nu există interes în producția nouă de energie electrică, deci când piața solicită un consum mai mare de 8.500 MW, avem probleme în a asigura adecvanța SEN”, a mai explicat Havrileț.