Prima Casă: Bani mai mulţi în program
Până la sfârşitul lunii octombrie 2014, Ministerul Finanţelor Publice va iniţia o Hotărâre de Guvern în care va fi prevăzută suplimentarea plafonului cu valoarea necesară pentru acoperirea tuturor solicitărilor care vor fi înregistrate până la finalul anului 2014 în cadrul Programului Prima Casă.
‘Aceste acţiuni au în vedere buna funcţionare în continuare a Programului Prima Casă, atât până la finalul anului 2014, cât şi pe parcursul anilor viitori’, precizează un comunicat MF.
Guvernul a aprobat, în şedinţa din 7 octombrie, un proiect de hotărâre potrivit căruia de programul Prima Casă pot beneficia şi românii din diaspora.
Până la 31 decembrie 2014, plafonul garanţiilor acordate exclusiv pentru achiziţionarea sau construirea de locuinţe pentru românii care locuiesc în străinătate este de 25 de milioane de lei, alocat din plafonul rămas nealocat sau neutilizat destinat ANL, devenit plafon general de garantare în cadrul Programului Prima Casă.
Programul ‘Prima Casă’ a fost implementat începând cu a doua jumătate a anului 2009. Până în prezent, au fost acordate 123.922 de garanţii, din care circa 31% sunt destinate achiziţiei de imobile construite între anii 2008 – 2013. Valoarea medie a finanţărilor accesate în cadrul programului este de 38.210 euro.