Oficial BCE: Dobânda la depozite ar putea fi redusă sub nivelul zero
Coborârea dobânzii la depozite în teritoriul negativ ar însemna că BCE va taxa băncile comerciale pentru a păstra overnight banii lor, un lucru pentru care, potrivit lui Mario Draghi, BCE este pregătită ‘din punct de vedere tehnic’ să o facă. O astfel de decizie ar trebui să încurajeze băncile să împrumute bani în economia reală decât să-i păstreze la BCE, dar ar putea, de asemenea, să aibă un impact semnificativ asupra operaţiunilor interne ale băncilor şi asupra pieţelor financiare şi de obligaţiuni.
‘La ultima reuniune a consiliului am căzut cu toţi de acord că trebuie să analizăm cu atenţie şi în această situaţie am putea reduce rata la depozite. Personal cred că aceasta este o măsură eficientă, iar economia are în prezent nevoie de o astfel de măsură. Din punct de vedere tehnic suntem gata să intervenim. Ar putea fi unele consecinţe neintenţionate, suntem conştienţi de acest lucru, şi ştim cum să facem faţă unor astfel de situaţii’, a declarat Ignazio Visco, care este şi guvernatorul Băncii Centrale a Italiei, pentru CNBC.
Imediat după aceste declaraţii, moneda euro s-a depreciat în raport cu dolarul până la 1,2953 dolari, de la 1,2976 anterior, iar randamentul pentru obligaţiunile guvernamentale germane pe 10 ani a crescut.
La ultima sa reuniune de politică monetară din data de 2 mai, gardienii euro au decis să lase dobânda la depozite la nivelul zero, dar au redus dobânda de referinţă în zona euro la nivelul record de 0,5%. Tot atunci, preşedintele BCE, Mario Draghi a declarat că BCE este pregătită ‘din punct de vedere tehnic’ să reducă dobânda la depozite în teritoriul negativ.