Oficial BCE: Va fi nevoie de o perioadă îndelungată pentru îmblânzirea inflaţiei

28 11. 2022
euro arsi 7548934857

Klaas Knot, care este şi guvernatorul Băncii Centrale a Ţărilor de Jos, a subliniat că deşi prognozele BCE arată că ritmul de creştere a preţurilor se va apropia de ţinta de 2% în 2024, de la un nivel de cinci ori mai mare înregistrat în prezent, riscurile la adresa acestor perspective „sunt orientate în întregime în sus”, scrie Agerpres.

„În Europa, trebuie să ne pregătim pentru o perioadă îndelungată în care decidenţii şi guvernatorii băncilor centrale vor trebui să se concentreze pe refacerea stabilităţii preţurilor”, a spus luni Klaas Knot la o conferinţă organizată la Paris. Cu acest prilej, Knot a catalogat drept „o glumă” orice discuţii cu privire la riscul unei înăspriri exagerate a costului creditului la acest moment.

Klaas Knot este considerat unul dintre „şoimii” (-cei care susţin necesitatea unor dobânzi ridicate pentru a menţine inflaţia sub control-nr.) care a votat pentru o nouă majorare a costului creditului cu 75 de puncte de bază, la ultima reuniune de politică monetară de la BCE. Analiştii aşteaptă acum să vadă dacă consiliul guvernatorilor va opta pentru o treia majorare similară la reuniunea de la mijlocul lunii decembrie, în condiţiile în care este posibil ca inflaţia să fi scăzut uşor în luna noiembrie şi unii economişti spun că există riscul unei recesiuni în zona euro.

Cu toate acestea, Klaas Knot a spus luni că o recesiune în zona euro nu este „o concluzie inevitabilă” deşi este sigur că avansul economic va încetini.

„Pentru a readuce inflaţia înapoi în jurul ţintei avem nevoie de o perioadă îndelungată de timp în care, cel puţin creşterea, va fi sub potenţial pentru că altfel nu vom avea o dezinflaţie. Îngrijorarea mea principală este în continuare inflaţia, inflaţia, inflaţia”, a subliniat Klaas Knot. Potrivit acestuia, cel mai mare pericol ar fi să declarăm prea devreme victoria în lupta împotriva inflaţiei şi să renunţăm la înăsprirea politicii monetare înainte ca aceasta să îşi facă treaba.