Oficial BCE: Zona euro nu este în pericol iminent de recesiune

Zona euro nu este în pericol iminent de recesiune, în pofida încetinirii pieţei muncii şi a semnalelor de contracţie în activitatea mediului de afaceri, a declarat miercuri Isabel Schnabel, membru în comitetul executiv al Băncii Centrale Europene, într-un interviu pentru Bloomberg.
AGERPRES - mie, 27 nov. 2024, 13:58
Oficial BCE: Zona euro nu este în pericol iminent de recesiune

„Nu văd un risc de recesiune, la acest moment”, a spus Isabel Schnabel, potrivit căreia economiile celor 20 de ţări care au aderat la euro se pot aştepta la o revenire stimulată de consumul intern, pe măsură ce salariile cresc în termeni reali şi inflaţia încetineşte pe măsură ce dobânzile se reduc, scrie Agerpres.

Schnabel a recunoscut că există încă obstacole în calea revenirii economiei zonei euro. „Investiţiile ar putea rămâne modeste chiar dacă dobânzile scad”, a spus Schnabel. Cele mai recente sondaje privind activitatea mediului de afaceri, publicate săptămână trecută, arată că activitatea a scăzut în luna noiembrie, pe măsură ce companiile se aşteaptă la tarife mai mari la bunurile exportate spre SUA, când preşedintele ales Donald Trump va ajunge la Casa Albă, în luna ianuarie.

Banca Centrală Europeană poate continua să reducă dobânzile, gradual, până la un punct la care politica monetară nu mai acţionează ca o frână la adresa activităţii, spune Schnabel. Acest nivel se situează undeva între 2% şi 3%, a apreciat Schnabel.

„Este puţin mai sus decât era înainte de pandemie, dar suntem şi noi într-o lume diferită”, a spus Schnabel.

Cu toate acestea, ritmul de creştere a preţurilor la servicii în zona euro este în continuare unul ridicat şi posibilele noi şocuri externe sunt un motiv pentru a nu proceda prea rapid, a spus Schnabel. „Eu prefer o abordare graduală”, a recunoscut Schnabel.

BCE a redus deja de trei ori dobânda de referinţă în acest an şi investitorii mizează pe o nouă reducere la şedinţa de politică monetară din luna decembrie, cel mai probabil până la nivelul de 3%.

Te-ar mai putea interesa și
Credit Europe Bank România, agregatorii CardAvantaj, devine Nexent Bank 
Credit Europe Bank România, agregatorii CardAvantaj, devine Nexent Bank 
Credit Europe Bank România a devenit în primă fază sucursală a băncii mamă din Olanda. Banca a anunțat schimbarea identității sale, devenind Nexent Bank, arată un comunicat de presă al......
Surpriză! Putin declară un armistiţiu de trei zile în Ucraina, în mai
Surpriză! Putin declară un armistiţiu de trei zile în Ucraina, în mai
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat luni un armistiţiu de trei zile în conflictul din Ucraina, cu ocazia aniversării ...
Autostrada Unirii A8: UMB semnează mâine contractul pentru lotul Pipirig – Leghin. Va avea 7 tuneluri
Autostrada Unirii A8: UMB semnează mâine contractul pentru lotul Pipirig – Leghin. Va avea 7 tuneluri
Ministerul Transporturilor a anunțat luni că marți urmează să fie semnat contractul pentru lotul Pipirig - Leghin (19,3 ...
Kremlinul așteaptă o reacție din Ucraina pentru a purta negocieri directe de pace
Kremlinul așteaptă o reacție din Ucraina pentru a purta negocieri directe de pace
Rusia a spus luni că așteaptă o reacție din partea Ucrainei cu privire la disponibilitatea Kievului de a purta negocieri ...