Oficial CE: Poziţia noastră rămâne aceeaşi, aşteptăm decizia CCR, indiferent de amânare

Economica.net
03 08. 2012
ue_steag_58673200

„Poziţia Comisiei Europene rămâne aceeaşi. Ceea ce contează este decizia Curţii Constituţionale, iar aceasta trebuie aşteptată, indiferent că a fost amânată”, a declarat pentru MEDIAFAX Frederic Vincent, purtător de cuvânt al Comisiei.

De asemenea, întrebat în legătură cu acuzaţiile preşedintelui suspendat Traian Băsescu şi ale PDL că guvernarea USL încearcă amânarea deciziei CC asupra referendumului folosindu-se de un truc în privinţa listelor electorale, oficialul CE a subliniat că nu poate face comentarii privind politica internă a României.

„Am înţeles că din partea Curţii Constituţionale a fost adresată o cerere de transmitere a unor informaţii. Iar Guvernul va trebui să răspundă, să updateze acele informaţii şi să lea Curţii Constituţionale aşa cum a fost solicitat”, a adăugat Vincent.

Comisia Europeană aşteaptă ca decizia Curţii Constituţionale de la Bucureşti privind rezultatele referendumului de duminică din România să fie luată într-o manieră cât mai liniştită cu putinţă, a declarat, miercuri, 1 august, Frederic Vincent, purtător de cuvânt al Comisiei.

„În ceea ce priveşte referendumul, aşa cum ştiţi, aşteptăm confirmarea rezultatelor referendumului de către Curtea Constituţională. Biroul Electoral a dat astăzi rezultatele finale şi le-a transmis Curţii Constituţionale, iar noi, Comisia Europeană, aşteptăm avizul Curţii asupra rezultatului referendumului, iar acesta va fi, potrivit procedurii de derulare, rezultatul definitiv”, a declarat oficialul CE, în conferinţa de presă zilnică pe teme de actualitate de la Bruxelles.

De asemenea, întrebat în legătură cu eventuale presiuni asupra Curţii Constituţionale, oficialul CE a arătat că se aşteaptă ca decizia CC să fie luată într-o manieră cât mai liniştită. „Aşteptăm ca CC să ia decizia privind rezultatul referendumului într-o manieră cât mai liniştită cu putinţă”, a spus el.

Totodată, întrebat care este mesajul Comisiei Europene pentru forţele politice din România în urma referendumului de duminică, Vincent a subliniat necesitatea respectării procesului democratic şi a regulilor constituţionale. „Mesajul pentru partidele politice este acelaşi de acum două săptămâni. Procesul democratic şi regulile constituţionale trebuie respectate”, a mai spus oficialul CE.

În raportul pe MCV prezentat pe 18 iulie, Comisia Europeană a solicitat abrogarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind regulile de desfăşurare a referendumului şi respectarea deciziilor Curţii Constituţionale, ceea ce a determinat modificarea de către Parlamentul de la Bucureşti a legislaţiei şi reintroducerea pragului de cvorum de 50% plus unu necesar pentru validarea referendumului.