Oficial: China General Nuclear Power este investitorul selectat pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă

Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN) anunţă că China General Nuclear Power Corporation (CGN) a fost desemnată "Investitor Selectat" pentru dezvoltarea Proiectului Unităţilor 3 si 4 CNE Cernavodă, potrivit unui raport al companiei trimis la Bursă. Proiectul este estimat la 6,45 miliarde de euro.
Adrian N. Ionescu - vin, 17 oct. 2014, 13:22
Oficial: China General Nuclear Power este investitorul selectat pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă

Vineri 17 octombrie 2014, s-a semnat scrisoarea comună dintre Nuclearelectrica  (SNN) şi China General Nuclear Power Corporation (CGN) privind intenţia de realizare a Proiectului Unităţilor 3 si 4 CNE Cernavodă, conform acestei etape din procedura de selecţie.

Selecţia investitorului a avut în vedere analiza Documentaţiei de Intenţie (experienţa investitorului în proiecte similare, capacitatea financiară, gradul de aderare al Investitorului Calificat la Memorandumul privind implementarea Proiectului propus de SNN şi la Strategie) şi a urmat etapei de calificare, finalizată în data 9 septembrie 2014, China General Nuclear Power Corporation fiind singura companie care a depus Documentaţia de Calificare.

Conform calendarului actualizat, următoarele etape ale procesului de selecţie sunt: negocierea şi semnarea Memorandumului de Înţelegere privind implementarea în comun a Proiectului şi negocierea Actului Constitutiv şi Acordului Investitorilor ale noii Companii de proiect.

Memorandumul de Înţelegere privind implementarea în comun a Proiectului va fi supus aprobării Adunarii Generale a Actionarilor SNN.

Strategia de continuare a Proiectului Unităţilor 3 şi 4 CNE Cernavodă prevede înfiinţarea unei noi companii de proiect („Joint-Venture”) care reprezintă o societate premergătoare unui Producător Independent de Energie („IPP”), în care Investitorul Selectat va deţine cel puţin 51% din acţiuni.

Proiectul reactoarelor 3 şi 4 este evaluat, momentan, la 6,45 de miliarde de euro, însă studiul de fezabilitate în urma căruia s-a stabilit acest necesar de investiţii va fi revizuit, scrie Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Ce conține pachetul 2 de reformă al Guvernului Bolojan, cine va fi afectat, primele detalii – surse
EXCLUSIV Ce conține pachetul 2 de reformă al Guvernului Bolojan, cine va fi afectat, primele detalii – surse
Al doilea pachet de reformă al Guvernului Bolojan este structurat pe șapte piloni, fiecare dintre ei cu un set de măsuri, potrivit unui prim draft al pachetului, obținut de Economica.net...
Şeful UniCredit nu renunţă la preluarea Commerzbank
Şeful UniCredit nu renunţă la preluarea Commerzbank
Grupul bancar italian UniCredit nu intenţionează să urmeze recomandarea venită de la Guvernul german şi să renunţe ...
Noi reguli pentru programul „laptele și cornul” din școli. Cât costă un fruct acordat elevilor
Noi reguli pentru programul „laptele și cornul” din școli. Cât costă un fruct acordat elevilor
În anul școlar 2025/2026, cei 1,9 milioane de preşcolari şi elevi din învăţământul primar şi gimnazial vor primi ...
Credit Europe Bank, agregatoarea CardAvantaj, a devenit oficial Nexent Bank
Credit Europe Bank, agregatoarea CardAvantaj, a devenit oficial Nexent Bank
Începând din 11 iulie 2025, Credit Europe Bank își continuă evoluția sub un nou nume: Nexent Bank, ca urmare a repoziționării ...