Oficial: Trei companii sunt interesate de achiziţia participaţiei ExxonMobil din Marea Neagră

În contextul în care în piață se vehiculează diverse nume de firme interesate să cumpere cele 50% din perimetrul Neptun Deep, citându-se surse, vă putem spune că, oficial, doar trei companii au solicitat acces la datele din subsolul Mării Negre pentru o potențială tranzacție: Romgaz și două companii străine.
Mihai Nicuţ - mar, 10 dec. 2019, 09:33
Oficial: Trei companii sunt interesate de achiziţia participaţiei ExxonMobil din Marea Neagră

În contextul în care au apărut în presă mai multe informații, pe surse, referitoare la numele mai multor companii care ar fi interesate să preia participația de 50% deținută de compania americană în blocul Neptun Deep, de explorare-exploatare a gazelor din Marea Neagră, am solicitat Agenției Naționale pentru Resurse Minerale să ne furnizeze cine a consultat datele referitoare la resursele potențiale ale perimterului.

„Referitor la informația solicitată de dumneavoastră dorim să facem precizarea că ANRM a aprobat o singură camera de date pentru 3 companii ,Romgaz și alte 2 companii străine, care nu doresc să fie facut public numele lor în acest moment”, a transmis ANRM.

ExxonMobil și Petrom, care dețin în cote egale perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, cu rezerve cuprinse între 42 și 84 de miliarde de metri cubi de gaze, au efectuat deja prospecțiuni și foraje, valoarea lucrărilor fiind estimată la 1,5 miliarde de euro (fiecare a contribuit cu jumătate din sumă), iar, potrivit legii, toate datele au fost înaintate ANRM, dar acestea sunt secrete.

În scrisoarea prin care ExxonMobil a anunțat că intenționează să-și vândă participația de 50% din perimetrul Neptun Deep, compania română a solicitat autorităților române să permită accesul potențialilor cumpărători la aceste date, în condițiile în care se vor semna acorduri de confidențialiltate,

După cum a arătat ANRM, există așadar trei companii care au cerut acces la aceste date, deci care, în teorie, sunt acum interesate de achiziția participației Exxon de 50% din perimetrul din Marea Neagră.

Compania de stat Romgaz a fost singura care a anunțat oficial că ar dori să cumpere o participație din blocul Neptun, dar de doar 15-20%, potrivit unei declarații a directorului general al Romgaz, Adrian Volintiru. „Am fost contactaţi, ieri (luni – n.r.), printr-un mail, de către consultantul care îi consiliază pe cei de la Exxon în acest exit. Ne-au anunţat că urmează un proces de exit şi că, dacă suntem interesaţi, ne invită la masa discuţiilor. Urmează să purtăm discuţii în perioada următoare, împreună cu reprezentanţii OMV”, a spus Volintiru, pe data de 19 noiembrie.

În presă au mai apărut nume de investitori interesați să cumpere, parțial sau total, cota Exxon. Profit.ro a scris, citând surse, că gigantul francez Total și Delek Group, cel mai mare acționar al uriașului zăcământ offshore israelian Leviathan, vor fiecare să achiziționeze separat întregul pachet de 50% deținut de Exxon Mobil în Neptun Deep, negociind în prezent direct în Statele Unite realizarea unei eventuale tranzacții. G4Media a scris că interesați de acest proiect ar fi polonezii de la PGNiG, firmă de stat, iar tot pe surse, am aflat că și rușii de la Lukoil, care mai dețin, împreună cu Romgaz, o concesiune în Marea Neagră românească, ar dori un pachet din ce scoate Exxon la vânzare.

Nicio informație nu a putut fi însă confirmată oficial.

Potrivit unei evaluări apărute pe Reuters, ExxonMobil ar cere circa 250 de milioane de dolari 50% din drepturile din perimetrul Neptun Deep

Te-ar mai putea interesa și
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
Programul Alimentar Mondial (PAM) a denunţat duminică faptul că, din luna octombrie, a cerut Israelului de 101 ori să i se permită să livreze alimente în zonele din nordul Fâşiei Gaza şi......
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă; să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Victoriei Revoluţiei, că România se află ...
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
Beijingul a declarat duminică că se opune "ferm" noului ajutor american de 571 de milioane de dolari acordat pentru apărarea ...
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui ...