Oficialii bulgari speră că interconectorul de gaze cu România va fi gata până la finele anului

Ministrul bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova, şi-a exprimat luni speranţa că lucrările de construcţie la interconectorul de gaze dintre Bulgaria şi România se vor termina până la finele acestui an, transmite Novinite, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 19 sept. 2016, 16:10
Oficialii bulgari speră că interconectorul de gaze cu România va fi gata până la finele anului

În luna aprilie a acestui an, operatorii reţelelor de transport a gazelor naturale din Bulgaria (Bulgartransgas EAD) şi România (Transgaz) au semnat un contract cu firma austriacă Habau PPS Pipeline Systems SRL, pentru construcţia secţiunii subacvatice a interconectorului de gaze dintre cele două state.

‘Sper că până la finele acestui an Bulgaria va avea primul său interconector, cel cu România’, a declarat Temenuzhka Petkova la o conferinţă regională pe temă de energie organizată luni la Sofia. Petkova a precizat că diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale şi a rutelor de livrare reprezintă priorităţi majore pentru guvernul bulgar. În acest sens, construcţia de interconectoare reprezintă o şansă de diversificare a surselor atât pentru Bulgaria cât şi pentru întreaga regiune a Europei de Sud-Est.

Termenul iniţial de finalizare a construcţiei gazoductului Ruse-Giurgiu a fost iunie 2013, însă finalizarea a fost întârziată de problemele tehnice întâmpinate la construcţia secţiunii subacvatice a gazoductului.

Conducta Giurgiu-Ruse va avea o lungime totală de circa 25 kilometri, dintre care 15,4 kilometri pe teritoriul Bulgariei, 5,2 kilometri pe cel al României, iar 4,14 kilometri reprezintă traversarea subterană a fluviului Dunărea. Totodată, vor fi construite şi două staţii de măsurare a parametrilor tehnici ai gazelor naturale.

Conducta de gaze Giurgiu-Ruse va avea o capacitate maximă de transport de 1,5 miliarde metri cubi de gaze pe an dinspre Bulgaria către România, iar capacitatea dinspre România spre Bulgaria va fi de 500 milioane metri cubi pe an.

Valoarea totală estimată a proiectului este de 24 de milioane euro, iar 8,9 milioane de euro sunt asigurate de Comisia Europeană. Finanţarea din partea companiei bulgare Bulgartransgaz se ridică la 14 milioane euro, iar compania românească Transgaz participă cu 10 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...