Interconectorul de gaze dintre România şi Bulgaria va fi finalizat la începutul anului 2016 – oficiali bulgari

Economica.net
20 10. 2015
3_pipeline_route_28076500

‘Purtăm negocieri cu colegii noştri din România care s-au angajat să construiască o staţie de comprimare pe teritoriul lor. Această staţie este inclusă în planurile de investiţii ale Transgaz şi sper că va deveni realitate. Aceasta ne va permite oportunitatea de beneficia de o conexiune în sistem revers, ceea ce este foarte important pentru noi în acest proiect’, a declarat Temenuzka Petkova cu ocazia demarării unui proiect de extindere a capacităţi de stocare a depozitului de gaze de la Chiren.

Ministrul bulgar al Energiei a mai spus că au fost depuse patru oferte la procedura de licitaţie pentru selectarea unui contractor care să realizeze interconectorul de gaze dintre România şi Bulgaria, iar comisia urmează să deschidă aceste oferte pentru a vedea cine sunt candidaţii şi care sunt condiţiile pe care le oferă.

După ce compania selectată anterior s-a retras din contract, la mijlocul lunii trecute compania Bulgartransgaz a invitat firmele interesate să construiască acest interconector să depună oferte până la data de 16 octombrie.

Proiectul privind construirea unui interconector de gaze între România şi Bulgaria este implementat în comun de operatorii de transport de gaze naturale din cele două ţări Transgaz şi Bulgartransgaz. Cele două companii au primit o finanţare de până la 8,9 milioane de euro pentru acest proiect în cadrul Programului European de Recuperare a Energiei (EEPR).

Conducta Giurgiu-Ruse va avea o lungime totală de circa 25 kilometri, dintre care 15,4 kilometri pe teritoriul Bulgariei, 5,2 kilometri pe cel al României, iar 4,14 kilometri reprezintă traversarea subterană a fluviului Dunărea. Totodată, vor fi construite şi două staţii de măsurare a parametrilor tehnici ai gazelor naturale.

Conducta de gaze Giurgiu-Ruse va avea o capacitate maximă de transport de 1,5 miliarde metri cubi de gaze pe an dinspre Bulgaria către România, iar capacitatea dinspre România spre Bulgaria va fi de 500 milioane metri cubi pe an.

Valoarea totală estimată a proiectului este de 24 de milioane euro, iar 8,9 milioane de euro sunt asigurate de Comisia Europeană. Finanţarea din partea companiei bulgare Bulgartransgaz se ridică la 14 milioane euro, iar compania românească Transgaz participă cu 10 milioane de euro.