Oficialii Chevron vor merge la Pungeşti ca să discute cu sătenii despre gazele de şist
Managerul de ţară al Chevron, Thomas Holst, a declarat pentru Radio Români Actualităţi că urmează să fie aibă loc discuţii cu cetăţenii din fiecare localitate în care compania intenţionează să facă explorări şi să fie organizate acţiuni mai ample de informare.
Compania americană pledează pentru siguranţa personalului propriu, dar şi pentru siguranţa localnicilor, iar Thomas Holst susţine că Chevron vrea să demonstreze românilor că le poate fi partener pentru următorii 30 de ani
Consilierii locali din Pungeşti au adoptat o hotărâre privind interzicerea exploatării şi a explorării gazelor de şist pe teritoriul comunei. Ei au votat în unanimitate organizarea unui referendum local pe această temă, în data de 24 noiembrie. Consilierii au respins însă ideea unui referendum pentru demiterea primarului, acuzat de săteni că încearcă să oprească protestele.
Consiliul Local al comunei are în componenţa sa opt reprezentanţi ai USL, patru ai PDL şi unul de la PP-DD.
O hotărâre similară a mai fost dată de acelaşi consiliu, în vară, însă la cererea Prefecturii, ea a fost revocată. De data aceasta aleşii susţin că sunt hotărâţi să-şi menţină punctul de vedere. Primarul comunei, Mircea Vlase, nu a participat la această şedinţă, edilul transmiţând că se află într-un concediu medical chiar din ziua în care comuna a început să protesteze faţă de intenţia Chevron de a amplasa la Pungeşti o sondă de explorare.