Oficialii francezi dezmint zvonurile privind iminenta retrogradare a ratingului ţării

Economica.net
08 01. 2013
1972french_flag_46092500

Randamentele obligaţiunilor franceze pe zece ani au crescut uşor marţi, pe fondul zvonurilor că o agenţie de evaluare financiară se pregăteşte să revizuiască în scădere ratingul suveran al Franţei, a doua mare economie a zonei euro.

Luna trecută, agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a menţinut ratingul suveran al Franţei la „AAA”, cel mai bun calificativ, însoţit însă de o perspectivă negativă, ceea ce înseamnă că o retrogradare este posibilă în cursul anului următor.

Fitch, deţinută de o companie franceză, este singura din cele trei mari agenţi de rating care acordă în prezent Franţei un rating „AAA”. Fitch a anunţat că intenţionează să ia o decizie cu privire la perspectiva negativă atribuită ratingului Franţei în cursul anului 2013, avertizând că există peste 50% şanse pentru o retrogradare.

O eventuală decizie de retrogradare va fi studiată în funcţie de ritmul şi amploarea reformelor economice, de respectarea obiectivelor de reducere a deficitului şi de evoluţia crizei din zona euro.

În noiembrie, Moody’s a decis să retragă Franţei calificativul de top ‘AAA’ după ce Standard and Poor’s a luat o decizie similară în luna ianuarie.