Oil Terminal a solicitat în instanţă sechestru asupra bunurilor deţinute de doi foşti directori

Oil Terminal (OIL) a solicitat joi Judecătoriei Constanţa aplicarea unui sechestru asupra bunurilor mobile şi imobile ale foştilor directori generali Vasile Miu şi Silviu Ioan Wagner, pentru recuperarea unor sume reprezentând cheltuieli nejustificate cu protocolul în anii 2009 şi 2010.
Economica.net - lun, 11 mart. 2013, 11:21
Oil Terminal a solicitat în instanţă sechestru asupra bunurilor deţinute de doi foşti directori

Wagner, care a fost şeful serviciului de pază şi administrativ al societăţii, a preluat poziţia de director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie în iulie 2009, după ce Vasile Miu şi-a dat demisia din funcţia de director general, invocând motive personale.

În luna iulie 2012, fostul ministru al Economiei Daniel Chiţoiu a declarat că, în urma unui audit, au fost identificate cheltuieli nejustificate în cadrul companiei, Oil Terminal plătind zeci de mii de euro pe bijuterii, ace de cravată, butoni de aur, un ceas de aur şi vinuri de colecţie. El a anunţat şi anularea unei licitaţii „cu dedicaţie”.

Chiţoiu a prezentat atunci concluziile unui audit privind activitatea ministerului şi a companiilor din subordine în perioada 2009-2011, prin care au fost identificate o serie de nereguli.

Oil Terminal este specializată în servicii privind primirea, depozitarea, condiţionarea şi expedierea ţiţeiului, a păcurii şi a altor materii prime lichide pentru import, export şi tranzit.

Statul deţine prin Ministerul Economiei 59,62% din acţiunile Oil Terminal, iar Fondul Proprietatea are 8,45% din titluri.

Cel mai recent schimb cu acţiunile Oil Terminal a fost perfectat la Bursă la un preţ de 0,166 lei. La această cotaţie, capitalizarea bursieră a companiei este de 96,68 milioane lei (22,1 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS a plătit în luna mai alocații pentru copii în valoare totală de peste 1,2 miliarde de lei
ANPIS a plătit în luna mai alocații pentru copii în valoare totală de peste 1,2 miliarde de lei
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna mai 2025 a fost de 1,213 miliarde de lei, iar suma medie plătită pe beneficiar de 334,88 de lei, conform datelor centralizate de......
Bolojan: Va trebui să ne restrângem tot ce înseamnă cabinete, tot ce înseamnă funcţii şi va trebui într-adevăr să corectăm nedreptăţile care s-au acumulat în aceşti ani
Bolojan: Va trebui să ne restrângem tot ce înseamnă cabinete, tot ce înseamnă funcţii şi va trebui într-adevăr ...
Premierul Ilie Bolojan, preşedinte al PNL, a afirmat, sâmbătă, că vor trebui restrânse în perioada următoare toate ...
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: Modul și indicatorii prin care se acordă concediul medical trebuie modificaţi
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: Modul și indicatorii prin care se acordă concediul medical trebuie modificaţi
Modul şi indicatorii prin care se acordă concediul medical trebuie modificaţi, a declarat, sâmbătă, ministrul Sănătăţii, ...
Trump anunță că va numi la conducerea Rezervei Federale doar o persoană care e dispusă să taie dobânzile în conformitate cu așteptările sale
Trump anunță că va numi la conducerea Rezervei Federale doar o persoană care e dispusă să taie dobânzile în conformitate ...
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că nu va numi pe nimeni la conducerea Rezervei Federale americane ...