Oil Terminal creşte cu 8% la Bursă. Gazprom şi-ar dori-o

07 12. 2012
oilterminalsediu01_1323467336_43774500

Acţiunile Oil Terminal (OIL) creşteau cu 14,3 %, aproape de pragul maxim permis de sistemul bursei (15%), fiind cele mai tranzacţionate din prima jumătate de oră a sesiunii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Ruşii de la TISE – Gazprom ar fi interesaţi, de fapt, să cumpere Oil Terminal şi, doar ca să obţină acest lucru de la statul român, ar fi dispuşi să achiziţioneze şi alte active de pe piaţa românească (inclusiv Oltchim), potrivit ziarului Bursa.

După încă o jumătate de oră creşterea se redusese la aproape 8%, rămânând, totuşi, cea mai mare de pe piaţă,  iar lichiditatea deja nu mai era cea mai mare, pe o piaţă în care nu se făcuseră  tranzacţii de abia o jumătate de milion de lei.

Oil Terminal are unul dintre cele două terminale la Marea Neagră prin care se derulează cea mai mare parte a comerţului extern al României cu petrol şi produse petroliere. 

Una dintre priorităţile afacerilor companiei este să  îşi dezvolte relaţia cu rafinăria Nis din Serbia (parte a Grupului Gazprom), „încărcările şi descărcările de produse ale acesteia putând creşte semnificativ prin Oil Terminal”, conform declaraţiei directorului acesteiea, Sorin Ciutureanu, dată ziarului Bursa.

Despre TISE s-a spus că ar fi interesată de preluarea combinatului chimic falimentar Oltchim Râmnicu Vâlcea, dar nu a participat la licitaţia organizată de Ministerul Economiei în luna septembrie.

Oil Terminal a încheiat primele nouă luni din 2012 cu un profit net de 54.267 lei, de 31,3 ori mai mic faţă de cel înregistrat în perioada similară din 2011, conform raportului trimis Bursei de Valori Bucureşti.

Cifra de afaceri a scăzut cu 8,24%, de la 88,4 milioane de lei, în perioada ianuarie-septembrie 2011, la 81,123 milioane lei.