Oil Terminal creşte cu peste 10% la Bursă, la o săptămână de la convocarea AGA

03 08. 2012
sediu_oil_terminal_97022700

Acţiunile Oil Terminal (simbol bursier OIL) nu au mai pierdut un ban după ce acţionarul majoritar, Ministerul Economiei, a cerut completarea ordinei de zi a AGA din 16 august cu propunerea aprobării angajării răspunderii administratorilor şi directorilor companiei.  Aceştia ar fi adus prejudicii operatorului portuar din Constanţa.

Ministerul Economiei a invocat un raport realizat anul trecut de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), dar  folosit abia acum. Raportul arată că foşti directori ai Oil Terminal au luat decizii de management care au adus prejudicii societăţii prin încălcarea legii şi au realizat cheltuieli nejustificate, în perioada 2009 – 2010.

Oil Terminal a atacat în contencios administrativ raportul.

Ministerul a convocat iniţial AGA în vederea rezilierii unor contracte încheiate de fosta conducere a societăţii prin negociere directă şi nu prin licitaţie. O parte din nereguli au fost sesizate şi de fondul de investiţii Broadhurst Investment Ltd, care are sub 10% din acţiunile OIL.

Rraportul ANAF a relevat cheltuieli nejustificate de protocol în valoare de 354.000 de lei, cu servicii juridice de peste 600.000 de lei şi cu acţiuni sociale de peste 2 mil. lei (500.000 de euro).

Principalii beneficiari ai contractelor de consultanţă juridică sunt firmele Frangeti, Popescu şi Grigore (530.000 de lei), respectiv Valeriu Stoica şi Asociaţii (156.300 de lei), firma fostului ministru al justiţiei Valeriu Stoica, care este membru al PDL.

Acţionarii vor alege şi un nou preşedinte al CA, probabil pe  Sorin Viorel Ciutureanu, care deţine provizoriu funcţia după serie de revocări declanşată la sfârşitul anului trecut.