Oil Terminal raportează un profit de 5,73 de milioane de lei pentru 2021, în creștere cu peste 55%

Oil Terminal a încheiat anul 2021 cu un profit net de 5,753 de milioane de lei, cu 55,3% mai mare faţă de cel din anul anterior, conform datelor preliminate transmise luni Bursei de Valori Bucureşti.
AGERPRES - lun, 14 feb. 2022, 17:47
Oil Terminal raportează un profit de 5,73 de milioane de lei pentru 2021, în creștere cu peste 55%

Profitul brut a crescut cu 46,2%, la 7,815 milioane de lei, iar cifra de afaceri s-a majorat cu 10,8%, la 212,323 de milioane de lei. Veniturile au totalizat anul trecut 214,099 de milioane de lei (plus 10,4%%), iar cheltuielile 206,284 de milioane de lei (plus 9,4%).

Cheltuielile de investiţii preliminate la 31 decembrie 2021 au fost realizate la nivelul surselor de finanţare preliminate, din care cheltuieli pentru investiţii în sumă de 24,868 milioane lei şi rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii în sumă de 9,202 milioane de lei (mai mari cu 32% faţă de nivelul aprobat ca urmare a rambursării anticipate a unui credit bancar).

Datoriile pe termen lung ale companiei au înregistrat o creştere cu 10%, ca urmare a utilizării creditului de investiţii contractat cu BCR în anul 2020 în vederea modernizării unui rezervor situat în SP Sud, iar datoriile curente o creştere cu 14,6% determinată, în principal, de majorarea datoriilor comerciale către furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări.

La 31 decembrie 2021, Oil Terminal nu înregistra datorii restante faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetul local, instituţii financiar bancare, furnizori de investiţii, furnizori pentru prestări de servicii şi livrări de bunuri, salariaţi, alţi terţi.

Oil Terminal ocupă o poziţie strategica în zona Mării Negre, fiind cel mai mare operator de produse petroliere pe mare, specializat în vehicularea ţiţeiului, produselor petrochimice lichide şi a altor produse şi materii prime în vederea import/exportului şi tranzitului.

Oil Terminal este una dintre cele mai vechi companii româneşti din industria petrolului, fiind înfiinţată în 1898, parte a celei mai moderne rafinării din Europa la acea vreme, „Steaua Română”.

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile petrolului în scădere, consumul din China se va plafona din cauza „revoluției vehiculelor electrice”
Prețurile petrolului în scădere, consumul din China se va plafona din cauza „revoluției vehiculelor electrice”
Creșterea TVA-ului și a accizelor anunțată ieri de guvernul Bolojan va face combustibilii mai scumpi în România. Însă guvernul ar putea fi ajutat să mențină prețurile sub control de......
Polestar va produce noul SUV electric în Slovacia. Va fi primul model fabricat în Europa
Polestar va produce noul SUV electric în Slovacia. Va fi primul model fabricat în Europa
Grupul suedez Polestar a anunţat joi că noul SUV electric Polestar 7 va fi produs în Slovacia, fiind primul model fabricat ...
Șefii firmei de stat Salrom au organizat o “paranghelie” de 12.000 de euro pe banii firmei în ziua în care Guvernul căuta soluții disperate să salveze salina Praid, acuză ministrul Economiei. Conducerea Salrom va fi demisă
Șefii firmei de stat Salrom au organizat o “paranghelie” de 12.000 de euro pe banii firmei în ziua în care Guvernul ...
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a început procedurile de demitere a conducerii Societății Naționale a Sării Salrom, ...
Noile taxe pentru păcănele, pariuri, poker, ruletă şi alte jocuri de noroc – Ce trebuie să ştii despre impozitul pentru veniturile obţinute din aceste surse
Noile taxe pentru păcănele, pariuri, poker, ruletă şi alte jocuri de noroc – Ce trebuie să ştii despre impozitul ...
Impozitul pe veniturile obţinute la jocurile de noroc urcă în cazul sumelor de până la 10.000 de lei de la 3% la 10%, ...