Olaf Scholz încurajează companiile germane să investească în Ucraina, o viitoare membră a Uniunii Europene

11 12. 2024
Olaf-Scholz

”Dacă investiţi în Ucraina astăzi şi în anii care vin, investiţi într-o viitoare membră a UE”, a spus Olaf Scholz în cadrul celui de-al 7-lea forum economic germano-ucrainean, desfăşurat la Berlin.

Aproximativ 2.000 de companii germane sunt active în Ucraina, ţară cu care schimburile comerciale ale Berlinului au sporit de la 8 miliarde la 10 miliarde de euro între 2021 şi 2023.

În opinia cancelarului german, după războiul declanşat de invazia rusă începută în februarie 2022, Ucraina va cunoaşte ”ritmuri de creştere şi oportunităţi pe care le-am văzut doar în ţările Europei Centrale şi de Est ce au aderat la UE în cursul ultimelor două decenii”.

Această extindere a UE a fost benefică pentru economia germană, a subliniat Olaf Scholz, un motiv în plus pentru a ”sprijini” Kievul în ‘căutarea unei păci juste ce respectă şi menţine independenţa şi alegerea liberă ale Ucrainei pentru viitorul său în Europa”.

Pentru şeful executivului german, procesul de aderare la UE va crea certitudinea că Ucraina ”va deveni” membră deplină a Uniunii Europene.

În iunie, Bruxellesul a lansat negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, un proces pe care Rusia a încercat prin toate mijloacele să îl obstrucţioneze şi care se anunţă îndelungat şi dificil.