Olaf Scholz se arată îngrijorat de un posibil război tarifar între UE și SUA, ca urmare a planului american de tranziție energetică

11 10. 2022
olaf scholz

Ratificat vara aceasta, actul normativ ”Inflation Reduction Act” (Legea asupra reducerii inflaţiei) promovat de administraţia preşedintelui Joe Biden prevede cel mai consistent plan de investiţii adoptat vreodată pentru combaterea schimbărilor climatice, alocând 370 de miliarde de dolari pentru construcţia de eoliene, panouri solare şi vehicule electrice.

”Vom discuta mai în profunzime cu prietenii noştri americani despre legea asupra reducerii inflaţiei”, a declarat Scholz la o întâlnire la Berlin cu reprezentanţi ai companiilor germane din sectorul industrial.

”Nu trebuie ca politicienii din ţara lor să le spună: ”Noi acum facem protecţie climatică, dragă industrie, aţi înţeles că noi vă protejăm de concurenţa altora ?””, a spus cancelarul german, care a avertizat că, într-o asemenea situaţie, ”ne-am confrunta cu un enorm război tarifar”, şi a cerut o cooperare internaţională mai strânsă asupra comerţului şi măsurilor de protecţie a mediului.

El nu a precizat elementele din planul lui Biden cu care nu este de acord, însă responsabili europeni au criticat în ultimele săptămâni creditele la import prevăzute în acel plan pentru piaţa naţională a vehiculelor electrice, care ar face concurenţă neloială vehiculelor electrice fabricate în alte ţări.

Comisarul european pentru comerţ, Valdis Dombrovskis, a declarat luna trecută că UE este preocupată de ”anumite elemente discriminatorii” din planul american, adăugând că blocul comunitar examinează dacă respectiva lege adoptată în SUA încalcă regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Dar Germania este ea însăşi ţinta criticilor faţă de planul său de a acorda companiilor şi gospodăriilor ajutoare energetice de 200 de miliarde de euro, partenerii săi europeni considerând că acesta distorsionează concurenţa.