Olanda anunţă că este de acord cu aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen

Olanda a declarat vineri că este de acord cu aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen, transmite Reuters, care citează agenţia de presă olandeză ANP.
AGERPRES - vin, 15 dec. 2023, 18:53
Olanda anunţă că este de acord cu aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen

Anunţul a fost făcut Ministerul Justiţiei olandez, ceea ce pune capăt opoziţiei de lungă durată a Olandei faţă de intrarea Bulgariei în spaţiul european de liberă circulaţie.

În acest context, singura ţară care ar trebui să îşi schimbe poziţia şi să accepte aderarea României şi a Bulgariei – care îndeplinesc tehnic criteriile necesare – la Schengen este Austria. Viena s-a pronunţat în ultimul an împotriva extinderii spaţiului de liberă circulaţie, invocând faptul că acesta nu este funcţional întrucât în centrul şi vestul Europei ajung numeroşi migranţi neînregistraţi.

Anterior în cursul zilei de vineri, premierul bulgar Nikolai Denkov afirmase la Bruxelles că aşteaptă ca parlamentul olandez să-şi ridice veto-ul privind aderarea ţării sale la Schengen în zilele următoare.

Guvernul olandez a avut o şedinţă vineri şi o decizie privind extinderea Schengen va fi înaintată legislativului pentru aprobare finală, a explicat Denkov.

„Am parcurs un lung drum pentru a face acest lucru posibil”, a declarat şeful guvernului bulgar.

El a enumerat legile adoptate de parlamentul bulgar, închiderea Mecanismului de Cooperare şi Verificare al Comisiei Europene, rezultatele pozitive ale ultimei misiuni în Bulgaria a Comisiei cu oficiali de la Haga şi Viena. „Toţi aceştia au fost paşi care ne-au dus în acest moment în care aşteptăm un rezultat pozitiv”, a spus şeful executivului bulgar.

Acesta a precizat că discuţiile continuă cu Austria. „Discutăm scenarii, facem schimb de texte posibile ale unei decizii. Dar cât timp nu este totul convenit este vorba doar de discuţii preliminare. Un lucru este sigur: fără o decizie pozitivă a Olandei, totul a fost fără rost”, a adăugat premierul bulgar.

„Olanda a spus mereu că este important pentru ea să vadă recomandările privind statul de drept îndeplinite. Ea a vrut să vadă concluziile misiunii verificate de Comisia Europeană. Există un raport, unul foarte pozitiv. Decizia guvernului olandez de astăzi este bazată pe acest raport”, a mai spus Nikolai Denkov presei bulgare la Bruxelles.

Te-ar mai putea interesa și
Ușoară scădere a facturii la energie electrică. Scade tariful pentru serviciul de sistem
Ușoară scădere a facturii la energie electrică. Scade tariful pentru serviciul de sistem
Tariful pentru serviciul de sistem prestat de Transelectrica și plătit de toți consumatorii în factura de energie electrică scade cu 39% de la 1 iunie....
Economia americană a scăzut în primele trei luni din 2025, dar mai puțin decât estimarea de la sfârșitul lunii aprilie
Economia americană a scăzut în primele trei luni din 2025, dar mai puțin decât estimarea de la sfârșitul lunii aprilie
Economia SUA s-a contractat în ritm anual cu 0,2% în perioada ianuarie-martie 2025, primul declin din ultimii trei ani, ...
Rompetrol Well Service are un nou administrator provizoriu
Rompetrol Well Service are un nou administrator provizoriu
Rompetrol Well Services S.A. informează investitorii de la Bursa de Valori București că Turlybekov Nurdaulet a fost numit ...
Grindeanu: Salariul meu de 13.000 de lei în mână este cam al 180-lea ca valoare în grila Ministerului Transporturilor
Grindeanu: Salariul meu de 13.000 de lei în mână este cam al 180-lea ca valoare în grila Ministerului Transporturilor
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că salariul lui de ministru este de aproximativ 13.000 de ...