Potrivit lui Wopke Hoekstra, Guvernul olandez va participa la bugetul zonei euro, ale cărui detalii urmează să fie finalizate în luna iunie, doar dacă acesta îndeplineşte condiţiile sale stricte, inclusiv un drept de veto al capitalelor asupra deciziilor privind cheltuielile.
„Acest subiect este foarte sensibil pentru noi pentru a ne alătura acestui proiect, care ar trebui să îndeplinească cerinţele şi dorinţele noastre. Doar atunci va fi ceva la care am putea să ne alăturăm”, a spus Wopke Hoekstra.
Financial Times susţine că ministrul olandez de Finanţe a comunicat, în mod privat, Eurogrupului că Olanda este gata să lase celelalte 18 state din zona euro să meargă înainte cu planurile privind crearea unui buget comun al zonei euro. La rândul său, un diplomat a spus că celelalte state din zona euro sunt dispuse să lase Olanda să iasă din acest proiect în loc să saboteze întregul proiect.
Olanda a fost unul din cei mai vehemenţi critici ai proiectului francez privind crearea unui buget comun al zonei euro. Atât ministrul olandez de Finanţe, Wopke Hoekstra cât şi premierul olandez, Mark Rutte, susţin de multă vreme că guvernele din zona euro trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru afacerilor lor economice, în loc să se bazeze pe ajutorul contribuabililor din blocul comunitar.
Miniştrii de Finanţe din zona euro au acum la dispoziţie două luni pentru a finaliza liniile principale ale bugetului, inclusiv priorităţile de cheltuieli, sursele şi venituri, şi cine va avea decizia controlul final asupra deciziilor sale.
La reuniunea care a avut loc săptămâna trecută la Bucureşti, miniştrii de Finanţe din zona euro nu au reuşit să îşi soluţioneze diferenţele cu privire la modul în care ar trebui constituit bugetul zonei euro. Olanda, Finlanda, Austria şi Irlanda se opun solicitărilor Franţei pentru un acord interguvernamental de înfiinţare a unui buget separat al celor 19 state membre ale zonei euro, apreciind că acesta ar trebui să fie păstrat în limitele legislaţiei UE.
„Nu văd de ce ar fi nevoie de un acord interguvernamental”, a spus Wopke Hoekstra. Acesta a spus că el sprijină un sistem în cadrul căruia Comisia Europeană şi şefii de guvern vor avea cuvântul final cu privire la modul în care sunt cheltuiţi banii.
Cele 28 de state membre care formează Uniunea Europeană au deja un buget UE comun, care este stabilit odată la şapte ani şi este echivalent cu 1% din Venitul Naţional Brut al blocului comunitar. Însă cele 19 state membre ale zonei euro vor să aibă un buget separat care să fie folosit ca un instrument fiscal care să intervină în economia zonei euro alături de politica monetară a Băncii Centrale Europene.