Olanda: Liderul PVV le transmite ambasadorilor est-europeni „să îşi vadă de treburile lor”

Liderul partidului olandez PVV, deputatul Geert Wilders, le-a transmis "să îşi vadă de treburile lor" ambasadorilor a zece state central şi est-europene care au prezentat, marţi, o scrisoare deschisă de protest liderilor politici olandezi în legătură cu site-ul prin care formaţiunea sa strânge plângeri împotriva cetăţenilor din ţările respective.
Economica.net - mie, 15 feb. 2012, 21:42

„Reacţia mea către ambasadori este: vedeţi-vă de treburile voastre. Asta nu are nimic de-a face cu ţara voastră”, a declarat Wilders, într-un interviu acordat miercuri agenţiei Associated Press. „Suntem o ţară suverană, noi suntem un partid politic democratic şi exprimăm preocupările multor olandezi”, a subliniat el, numind site-ul „un imens succes”, care a adunat deja peste 40.00 de reclamaţii.

Wilders a insistat că site-ul său nu este discriminator şi a explicat că „noi nu închidem ochii la problemele” pe care unii muncitori central şi est-europeni le provoacă în Olanda, dând ca exemplu alcoolismul şi eliminarea de locuri de muncă.

Potrivit lui Wilders, comisari europeni precum compatrioata sa Neelie Kroes au atacat site-ul PVV doar din teama faţă de efectul său coroziv asupra unităţii europene. „Ei cred că ideea lor a acestei mari familii europene este atacată, în timp ce noi nu avem mare lucru în comun cu tragedia lor europeană”, a comentat liderul PVV.

„Noi ne facem doar treaba, indiferent dacă guvernul sau Comisia Europeană ori 500 de ambasadori se plâng, nu ne pasă”, a conchis Geert Wilders.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP....
Xi Jinping va efectua o vizită în Rusia în 2025
Xi Jinping va efectua o vizită în Rusia în 2025
Preşedintele chinez Xi Jinping va efectua o vizită în Rusia în 2025, a declarat vineri dimineaţă ambasadorul Moscovei ...
Probleme pe piețele minerilor de metale pentru baterii de mașini electrice
Probleme pe piețele minerilor de metale pentru baterii de mașini electrice
An greu pentru jucătorii din industria metalelor folosite la construcția bateriilor pentru mașini electrice. Prețurile ...
Întrebarea de pe buzele tuturor. Au doborât rușii avionul Azerbaijan Airlines? Primele indicii susțin ipoteza
Întrebarea de pe buzele tuturor. Au doborât rușii avionul Azerbaijan Airlines? Primele indicii susțin ipoteza
Apărarea antiaeriană rusă a doborât un avion Azerbaijan Airlines care s-a prăbușit în Kazahstan, ucigând 38 de persoane, ...