Olanda promite că va sprijini Ucraina anul viitor cu 2,5 miliarde de euro

23 12. 2022
Mark Rutte

Într-o conferinţă de presă la Haga, prim-ministrul Mark Rutte a precizat că ‘aproape 2 miliarde sunt destinate sprijinului militar’.

„Restul va merge către (ajutor) umanitar, reconstrucţia infrastructurii” şi lupta contra impunităţii, a adăugat el.

„Utilizarea exactă a contribuţiei depinde de nevoile ucrainenilor şi, aşadar, de desfăşurarea războiului”, a indicat Guvernul într-un comunicat.

„Atât timp cât Rusia va continua războiul în Ucraina, Ţările de Jos vor continua să susţină Ucraina”, pe plan militar, umanitar şi diplomatic, a transmis Rutte pe Twitter vineri dimineaţă, menţionând că tocmai a discutat cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe acest subiect.

Săptămâna trecută, ministrul apărării, Kajsa Ollongren, a declarat că guvernul a furnizat până la acea dată ajutor militar de aproape un miliard de euro Ucrainei de la debutul ofensivei ruse la 24 februarie.