Olguţa Vasilescu: Asigur sindicatele că legea salarizării se va aplica exact aşa cum este, fără nicio altă modificare

Economica.net
06 09. 2017
lia_olguta_vasilescu_ministrul_muncii_81402800

Aceasta subliniază, de asemenea, că majorările din Educaţie sunt ‘peste promisiunile din programul de guvernare’.

‘Aşadar, în programul de guvernare al PSD erau următoarele creşteri pentru profesori (deci nu şi pentru personalul auxiliar): 25 la sută de la 1 iulie 2017 şi 30 la sută de la 1 ianuarie 2018. Alte majorări nu erau în programul de guvernare până în 2020. Creşterea a fost de 15 la sută de la începutul anului (12 luni) şi pentru profesori, dar şi pentru personalul auxiliar, ceea ce reprezintă o sumă totală mai mare decât 25 la sută de la jumătatea anului (6 luni), cât scria în program şi care îi privea doar pe profesori, nu şi ceilalţi angajaţi în sistem. Anul viitor, Educaţia va beneficia de două creşteri: 25 la sută de la 1 ianuarie şi încă 20 la sută de la 1 martie, ceea ce iarăşi înseamnă mai mult decât era prevăzut în programul de guvernare, adică 30 la sută din ianuarie, fără nicio altă creştere ulterioară până în 2020. Prin Legea salarizării, creşteri vor fi şi în 2019 şi în 2020, ajungându-se la nivelul salarizării profesorilor din Spania şi Italia. Deci, majorările sunt peste promisiunile din programul de guvernare şi era normal să fie aşa dacă ne dorim ca Educaţia să fie prioritate. Din ceea ce am înţeles după discuţiile cu sindicatele, teama lor, de fapt, este că legea salarizării nu s-ar aplica în perioada următoare. Îi asigur că nu este cazul. Se va aplica exact aşa cum este, fără nicio altă modificare. Nici în plus, nici în minus…’, explică ministrul Muncii.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a anunţat miercuri, printr-un comunicat de presă, că a decis să înceapă din 2 octombrie protestele, în cazul în care Guvernul nu acceptă încheierea unui acord scris, prin care se angajează să soluţioneze mai multe probleme cu care se confruntă salariaţii din învăţământ.

Membrii de sindicat reclamă faptul că sporurile salariale se calculează prin raportare la salariile de bază de anul trecut, ceea ce conduce la obţinerea unor venituri salariale mai mici decât ar trebui de fapt. Concret, angajaţii din învăţământ pierd, în medie, peste 3% din venitul brut, iar procentajul poate fi mai mare, dacă au mai multe sporuri.

În plus, profesorii sunt nemulţumiţi de cuantumul mic al creşterii salariilor nete în anul 2018 comparativ cu creşterile salariilor brute, consecinţă a majorării contribuţiilor angajaţilor către stat. Astfel, în urma calculelor făcute de FSLI şi recunoscute ulterior de ministrul Finanţelor Publice, precum şi de ministrul Muncii, dacă nivelul brut al salariilor creşte cu 50%, în realitate, ceea ce va primi, anul viitor, fiecare angajat din învăţământ este de maximum 25%.

‘În acest context, FSLI cere Guvernului României începerea negocierilor şi încheierea unui acord scris până la data de 25 septembrie 2017, prin care să fie soluţionate aceste solicitări, respectând următorul calendar: începând cu cel târziu data de 1 octombrie 2017, sporurile salariale să se calculeze prin raportarea la actualele salarii de bază; la rectificarea bugetară care se va face până la sfârşitul anului 2017, să fie cuprinsă suma necesară pentru plata sentinţelor judecătoreşti; până la sfârşitul acestei luni să se găsească o soluţie, astfel încât salariile nete din învăţământ, în anul 2018 să crească într-un procent mai mare decât cel anunţat de Executiv’, afirmă sindicaliştii.

În caz contrar, FSLI va declanşa acţiunile de protest, după cum urmează: în data de 2 octombrie, între orele 12:00 – 14:00, vor fi pichetate toate prefecturile din reşedinţele de judeţ, iar pe 4 şi 5 octombrie va fi pichetat sediul Guvernului.