Olguţa Vasilescu: De luna viitoare ar trebui deja să se încaseze salariile negociate pe noua Lege a salarizării unitare

Economica.net
29 06. 2017
lia_olguta_vasilescu_ministrul_muncii_81402800

‘Nu va fi nicio problemă la legea salarizării, pentru că dacă vă uitaţi cu atenţie, o să vedeţi că la salariul minim pe economie sunt doar muncitorii necalificaţi, care lucrează în sistemul bugetar, toţi ceilalţi au salarii mai mari, cu studii superioare, deci nu va afecta. Legea salarizării a fost promulgată şi îi rog pe cei din administraţia publică locală să înceapă deja demersurile, să discute cu sindicatele, pentru că de luna viitoare ar trebui deja să se ia salariile negociate pe noua lege a salarizării unitare, după cum ştiţi, de la 1 iulie intră toată administraţia publică locală, nu doar demnitarii, cum s-a tot speculat până acum în presă şi trebuie făcute şedinţele locale şi judeţene ca să se aprobe salariile’, a spus ministrul desemnat al Muncii.

De asemenea, aceasta a reafirmat că nu se pune problema unor tăieri de salarii.

‘Nu se pune problema de tăieri, legea salarizării a fost promulgată, va intra în vigoare, vor fi chiar creşteri de salarii, în niciun caz tăieri. Ultimele măriri de salarii le-am făcut pentru armată chiar săptămâna trecută, adică cum credeţi că după o săptămână venim să tăiem salarii’, a subliniat Lia Olguţa Vasilescu.