Olguţa Vasilescu despre plafonarea indemnizaţiilor pentru mame: Sunt trei variante pe care lucrăm

Economica.net
29 05. 2017
mamica_bebe_97764900

Întrebată care va fi plafonul indemnizaţiilor pentru mame, ministrul Muncii a arătat că, deocamdată, nu poate da un răspuns, fiind trei variante de lucru.

‘Nu pot să vă spun, v-am spus că sunt trei variante pe care lucrăm. Facem calcule, pentru că nu vrem să nedreptăţim pe cei care au contribuit la statul român, dar nici nu putem lăsa să se perpetueze un nivel de indemnizaţie care tinde să scape de sub control. Acum vedem dosarele care vin în continuare în plată şi ne dăm seama că de la lună la lună sunt venituri tot mai mari la notari, de exemplu, la persoane care lucrează pe drepturi de autor. (…) Deocamdată, facem calcule, nu am avut timp să intrăm în această lege, pentru că suntem cu legea salarizării unitare şi până săptămâna viitoare, când va fi adoptată de Parlament, mi-e greu să mă concentrez pe altceva’, a precizat Olguţa Vasilescu, la Palatul Parlamentului.

În ceea ce priveşte afirmaţia premierului care a cerut o analiză serioasă, ministrul a spus că exact asta se întâmplă.

‘Exact asta facem. Sigur, avem o analiză până acum, dar lucrăm pe trei variante. Vom vedea şi în funcţie de decizia politică ce variantă va fi aleasă. (…) Absolut toţi colegii din coaliţia de guvernare vor putea afla aceste trei variante, inclusiv liderii coaliţiei, în momentul în care le vom înmâna’, a menţionat ministrul Muncii.