Guvern: Angajatorii pot transmite orice modificare a salariului de bază brut în Revisal până la 31 martie 2018

Angajatorii vor putea transmite orice modificare a salariului de bază brut în Revisal până la 31 martie 2018, în contextul mutării CAS şi CASS la angajat, potrivit unei hotărâri aprobate, joi, în şedinţa Executivului.
Economica.net - joi, 14 dec. 2017, 13:50
Guvern: Angajatorii pot transmite orice modificare a salariului de bază brut în Revisal până la 31 martie 2018

Potrivit unui comunicat al Guvernului, una dintre prevederile incluse în proiectul de hotărâre privind registrul general de evidenţă a salariaţilor (Revisal) vizează perioada pe care angajatorii o vor avea la dispoziţie pentru transmiterea modificării salariului de bază lunar brut, în contextul mutării CAS şi CASS de la angajator la salariat, începând de anul viitor.

‘Documentul stabileşte ca excepţie, în contextul mutării CAS şi CASS la salariat, faptul că angajatorii vor putea transmite până la data de 31 martie 2018 orice modificare a salariului de bază lunar brut, a indemnizaţiilor, sporurilor, precum şi a altor adaosuri, care se produce de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului şi până la 31 martie 2018. Ulterior datei de 31 martie, actul normativ mai prevede, ca regulă, transmiterea în Revisal a oricărei modificări a salariului de bază lunar brut, a indemnizaţiilor, sporurilor, precum şi a altor adaosuri prevăzute în contractul individual de muncă sau, după caz, în contractul colectiv de muncă, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data producerii acesteia’, precizează sursa citată.

Conform comunicatului, în cazul contractelor nou încheiate, acestea trebuie transmise, în continuare, către Registru, cu o zi înainte ca angajatul să îşi înceapă activitatea.

‘Potrivit documentului adoptat de Guvern, orice modificare a funcţiei/ocupaţiei, conform specificaţiei Clasificării Ocupaţiilor din România (COR) sau altor acte normative, a tipului sau a duratei contractului individual de muncă, precum şi orice schimbare a duratei timpului de muncă şi repartizarea acestuia, în cazul contractelor individuale de muncă cu timp parţial, se transmite în registru cel târziu în ziua anterioară producerii modificării. Excepţie fac situaţiile în care modificarea se produce ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti când înregistrarea se face în termen de 20 de zile de la data la care angajatorul a luat cunoştinţă de conţinutul acesteia’, se arată în comunicat.

Totodată, HG mai prevede că persoanele fizice sau juridice de drept privat, indiferent dacă au obţinut sau nu statutul de utilitate publică, instituţiile/autorităţile publice/alte entităţi juridice, care angajează personal în baza unui contract individual de muncă, au obligaţia de a întocmi, completa şi transmite registrul general de evidenţă a salariaţilor, cu respectarea dispoziţiilor privind protecţia datelor cu caracter personal.

‘Revisal se completează şi se transmite inspectoratului teritorial de muncă în ordinea încheierii contractelor individuale de muncă şi cuprinde elementele de identificare ale tuturor salariaţilor, data începerii activităţii, funcţia, salariul, sporurile, perioada şi cauzele de suspendare a raportului de muncă, perioada detaşării şi data încetării contractului individual de muncă’, potrivit aceleiaşi surse.

Guvernul menţionează că măsura nu generează costuri suplimentare pentru angajatori şi reaminteşte faptul că transferul contribuţiilor de la angajator la angajat se face cu data de 1 ianuarie 2018, în conformitate cu noul Cod fiscal, termenul fiind prelungit doar în ceea ce priveşte obligaţia de transmitere a datelor către Revisal.

‘Reiterăm faptul că nu se amână întoarcerea sarcinii fiscale, ci doar obligaţia comunicării efectuării acesteia către Inspecţia Muncii’, precizează Guvernul.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...